News

Totuși, ANRE independent își va aproba bugetul

Parlamentul, în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă-iarnă 2017, a reexaminat și adoptat în mod repetat proiectul de lege cu privire la energetică, returnat Legistivului de Președintele țării. În Raportul Comisiei economie, buget și finanțe, președintele Comisiei, Ștefan Creangă, a menționat că proiectul urmează să substituie Legea nr. 552 din 1998 cu privire la energetică, care nu mai corespunde necesităților actuale în acest domeniu. Unul din cele 8 capitole ale proiectului reglementează statutul, modul de organizare și atribuțiile organului de reglementarea, câteva norme din acest capitol stabilesc independența instituțională și financiară a Agenției, a declarat Președintele Comisiei. Amintim că proiectul dat a fost votat în lectură finală în cadrul ședinței din 21 iulie 2017, iar Președintele Republicii Moldova l-a returnat Parlamentului, unul din motivele invocate fiind faptul că proiectul prevede aprobarea bugetului ANRE de către Agenție, propunând ca acesta să fie format în continuare de Parlament. ”Salariile în diferite instituții de stat, începând cu regulatorii și terminând cu întreprinderile și agențiile de stat nu trebuie să depășească substanțial salariile pedagogilor, medicilor și altor categorii de specialiști care sunt cu adevărat importanți pentru țară”, se menționează într-un comunicat de presă pe site-ul Președenției, cu referire la proiectele remise spre reexaminare. Potrivit proiectului revotat, ANRE va prelua funcțiile de supraveghere energetică de stat prin lichidarea Inspectoratului energetic de stat. Cât privește bugetul și activitatea financiară a Agenției, acesta va fi format de ANRE în mod independent, în baza plăților regulatorii și a altor surse prevăzute de lege. Bugetul va fi aprobat anual, până la data de 25 noiembrie, la nivel de 0,15% din costul anual al energiei electrice, al energiei termice, al gazelor naturale, al produselor petroliere principale și al gazelor lichefiate importate. În termen de 10 zile lucrătoare de la aprobarea bugetului, ANRE va informa Parlamentul despre acest fapt. ANRE își va ține contabilitatea conform Standardelor Naționale de Cotabilitatea, iar până la 1 martie va înctocmi un raport financiar pentru anul precedent în care va indica informații despre executarea bugetului aprobat, plățile regulatorii primite pe contul său curent, cheltuielile efectuate de pe acest cont, împrumuturile bancare contractate și alte mijloace pe care le-a utilizat. Cu toate că își va aproba de sine stătător bugetul, activitatea financiară a Agenției se va supune auditului Curții de Conturi, care va expedia Raportul de audit Parlamentului pentru informare. Menționăm că unul din obiectivele principale ale proiectului constă în asigurarea independenței ANRE, inclusiv a independenței membrilor Consiliului de administrație.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE)

1673 views

The date of publishing:

22 September /2017 16:30

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ANRE | buget | curtea de conturi | parlament | presedinte

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon