News
Transportul public: capitala va majora prețul călătoriilor
Astfel, se propune ca la formarea tarifului final pentru biletul de călătorie și pentru abonament să fie luată în calcul o valoare de referință, care reprezintă valoarea absolută exprimată în lei și se va stabili prin aplicarea mai multor coeficienți și va fi aprobată prin decizia CMC cu votul a 50+1 consilieri. Aceasta nu va putea fi mai mare decât 0,06% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul de referință, fiind indexată bienal, în luna martie. În același timp, autoritățile își propun să dezvolte cultura abonamentelor în rândul călătorilor, în detrimentul biletelor de unică folosință, prevăzând reduceri semnificative pentru călătorii care optează pentru achiziția abonamentelor. Astfel, în cazul tuturor categoriilor de călători, achiziția de abonamente va duce la o diminuare a costului mediu pentru o călătorie de la 2 până la 5 ori, în dependență de categoria de călători și perioada de valabilitate a abonamentului (1 lună, 3 luni sau 6 luni). Totodată, se propune ca dreptul la transport public gratuit să fie extins elevilor din clasele I-IV, iar capii de familii monoparentale și ai celor din familii cu mulți copii să beneficieze de tarif redus în cazul optării pentru achiziționarea abonamentelor. De asemenea, dreptul la tarif redus va fi extins și personalului didactic din învățământul profesional secundar și post secundar, dar și asupra personalului auxiliar din instituțiile de învățământ publice care își au sediul în mun. Chișinău. În nota documentului se menționează că tarifele actuale stabilite în anul 2009 au fost calculate reieșind din prețul de cost al călătoriilor cu transportul public respectiv, dar în perioada 2009-2022 prețurile la combustibil, materiale, piese de rezervă și servicii au crescut considerabil, ceea ce a dus la majorarea cheltuielilor întreprinderilor de transport. Totodată, a crescut și puterea de cumpărare a populației în urma indexării salariilor. Metodologia va fi aplicată tuturor operatorilor de transport public, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1649 views
The date of publishing:
20 April /2022 14:06
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
tarif | transport public | majorarea preţurilor | Proiect | consiliul municipal Chisinau
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.