News

Utilizarea scutirii personale în cadrul contractelor de prestări servicii

Persoana fizica X în luna martie prestează servicii de consultanță unei întreprinderi Y în baza contractului de prestări servicii. Are dreptul persoana fizică, la determinarea impozitului pe venit aferent veniturilor obținute din prestarea serviciilor, să beneficieze de scutirea personală?

Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) este în drept să beneficieze de scutirile prevăzute la art.33-35 din Codul fiscal (CF). Conform art.88 alin.(1) din CF, fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.

De asemenea, potrivit pct.9 din Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări aprobat prin HG nr.697 din 22 august 2014, scutirile la care are dreptul contribuabilul rezident al RM se acordă fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul.

Locul de muncă de bază se consideră întreprinderea (inclusiv întreprinderea individuală şi gospodăria ţărănească (de fermier)), instituţia, organizaţia la care, conform legislaţiei în vigoare, se ţine în evidenţă carnetul de muncă al angajatului. Munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă munca de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, pe baza unui contract individual de muncă distinct. Totodată, prin HG nr. 44 din 30.01.2019 (în vigoare din 1 martie 2019) au fost operate completări la HG nr.697 din 22 august 2014, aceasta fiind completată cu pct. 91, potrivit căruia persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi prestează servicii şi/sau lucrări sunt în drept să beneficieze de acordarea scutirii personale stabilite la art.33 din CF la locul prestării serviciilor şi/sau lucrărilor, cu condiţia neutilizării scutirilor pe parcursul perioadei respective la un alt loc.

De asemenea, pct. 18 din HG nr.697 a fost completat cu propoziţia “scutirea la care are dreptul persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi prestează servicii şi/sau lucrări se va calcula pe o lună calendaristică, ca 1/12 din mărimea scutirii personale stabilite la art.33 din Codul fiscal”.

Totodată, conform pct.321 din Hotărâre, persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi prestează servicii şi/sau lucrări prezintă, suplimentar la actele menţionate în pct.30 şi 32, își va justifica dreptul la scutire prin prezentarea confirmării privind neutilizarea scutirii personale stabilite la art.33 din CF, conform anexei nr.71 la HG nr.697 din 22 august 2014. Potrivit art.88 alin.(5) din CF, veniturile persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obţinute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori ale întreprinderilor sunt considerate drept salariu din care se reţine impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a).

Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită (art.970 din Codul civil). Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Astfel, la prezentarea de către persoana fizică prestator de servicii a Confirmării privind neutilizarea scutirii personale, plătitorul retribuției convenite conform contractului de prestări servicii urmează să determine venitul impozabil cu acordarea scutirii personale pentru o lună calendaristică, ca 1/12 din mărimea scutirii personale stabilite la art.33 din CF – 2000 lei.

Totodată, contribuabilii care nu au beneficiat sau au beneficiat de scutire parțială pe parcursul anului sunt în drept să beneficieze de scutire în cuantum întreg, prin depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

author icon

Diana Rusu

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

5109 views

The date of publishing:

08 April /2019 14:32

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Persoana fizică | Scutiri personale

Tags:

declararea veniturilor | Impozitul pe venit | persoane fizice | scutire personala | contract | prestarea serviciilor | angajat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon