News
Valeriu Streleţ s-a întîlnit cu reprezentanţii Asociației Investitorilor Străini
Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întîlnit ieri seara la Guvern cu membrii Asociaţiei Investitorilor Străini (AIS), informează Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
În cadrul întrevederii Premierul a declarat că, deși Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă, inclusiv pentru investitori, Executivul este determinat să găsească soluţii pentru a realiza prevederile din Planul de activitate. Avem un program ambițios prin care ne-am propus să obținem un șir de obiective ce urmează a fi implementate. Guvernul își va îndeplini obligațiile indiferent de situația actuală, a subliniat Valeriu Streleț.
La rîndul lor, investitorii şi-au expus problemele cu care se confruntă în activitatea lor. Astfel, aceștia au menționat că majoritatea impedimentelor au un caracter istoric și necesită implicarea urgentă a Guvernului. Totodată, membrii asociației au declarat că întreprinderile pe care le reprezintă îşi vor continua activitatea şi că vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova. „Sîntem convinși că Republica Moldova poate atrage mai multe investiții dacă Guvernul va fi mai aproape de investitori”, a spus președintele Asociației, Ridha Tekaia.
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a reiterat disponibilitatea Guvernului de a oferi sprijin investitorilor străini. În comun cu reprezentanţii asociaţiei, s-a convenit stabilirea unei agende de discuţii pentru a identifica soluții oportune în cazuri separate.
În 2014, fluxul net al investiţiilor străine directe în economia Moldovei a constituit 207,4 milioane de dolari SUA, dintre care în zonele economice libere (ZEL) 14,1 milioane de dolari SUA.
via | moldpres.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1539 views
The date of publishing:
11 September /2015 16:30
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *