
News
Vărsământul obligatoriu anual în Fondul de garantare a depozitelor
Amintim, Fondul este creat pentru garantarea depozitelor persoanelor fizice (atât rezidente cât şi nerezidente) și a celor juridice de drept privat, în monedă naţională şi în valută străină, cu anumite excepții1. Conform legislației în vigoare din 1 ianuarie 2020, în cazul în care depozitele unei bănci devin indisponibile, Fondul garantează onorarea acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi mărimea lor sau de moneda în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 50 mii lei moldoveneşti.
_______________________________________
1 Art. 5 din Legea nr.575/2003
– Nu sînt garantate următoarele depozite:
a) depozitele membrilor organelor de conducere ale băncii;b) depozitele persoanelor care dețin, direct sau indirect, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv sau prin activitate concertată, dețineri calificate în capitalul social al băncii (definite astfel în art. 3 din Legea nr. 202/2017 privind activitatea băncilor);c) depozitele foștilor deținători de dețineri în capitalul social al băncii, ale căror acțiuni au fost anulate potrivit dispozițiilor art. 156(3) din Legea instituțiilor financiare nr. 550/1995 sau art. 52 din Legea nr. 202/2017 privind activitatea băncilor;d) depozitele persoanelor juridice, controlul asupra cărora este deținut de persoanele specificate la lit. a), b) și c) din prezentul articol;e) depozitele plasate de către alte bănci, inclusiv întreprinderi din alte state cu activitate comparabilă cu banca, în nume și cont propriu;f) depozitele soților și rudelor de gradul întîi și al doilea ale persoanelor consemnate la lit. a), b) și c) din prezentul articol;g) depozitele persoanelor fizice terțe care activează în numele persoanelor consemnate la lit. a), b) și c) din prezentul articol;h) depozitele plasate de către organizațiile de creditare nebancară, inclusiv companiile de leasing și organizațiile de creditare ipotecară;i) depozitele plasate de către asociațiile de economii și împrumut și asociații centrale;j) depozitele plasate de către companiile de asigurare;k) depozitele plasate de către societățile de investiții;l) depozitele declarate ilicite prin hotărîre judecătorească. Fondul suspendă onorarea depozitelor persoanelor cărora li s-a intentat acțiune în instanță privind legalitatea depunerilor, iar hotărîrea judecătorească nu a devenit definitivă;m) depozitele al căror titular nu a fost identificat la data indisponibilității depozitelor;n) titlurile de creanță la purtător;o) toate instrumentele care se cuprind în noțiunea de fonduri proprii ale băncii.Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
814 views
The date of publishing:
30 November /2020 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
garantarea depozitelor | fond de garantare | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.