News
Vidul legislativ va fi înlăturat
Funcționarilor publici abilitați cu
funcții de control din cadrul Serviciului Fiscal de Stat care
desfășoară activitate în condiții de risc pentru sănătate și viață, pe perioada de exercitare a funcției, salarizarea va fi majorată cu unul sau două grade.
Un
proiect în acest sens este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. În urma reorganizarii, Serviciului Fiscal de Stat a obţinut
statutul de structură organizațională separată, care își exercită atribuțiile funcționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
În contextul în care SFS este un organ unitar și nu există subdiviziuni teritoriale, în Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, a fost omisă diferențierea gradului de salarizare între aparatul central și subdiviziunile teritoriale. De asemenea, în urma modificărilor menționate, funcția de Șef de inspectorat, Șef de inspectorat teritorial, Contabil-șef nu mai există. Prin proiectul dat se propune excluderea din anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr.331 din 28 mai 2012 ,,Privind salarizarea funcționarilor publici” a funcțiilor menţionate.
Pentru implementarea proiectului de hotărâre menţionat nu vor fi necesare mijloace financiare suplimentare, salarizarea angajaților Serviciului Fiscal de Stat se va efectua în limita alocațiilor bugetare pentru anul respectiv.
Menționăm că Serviciul Fiscal de Stat a fost supus reorganizării prin unificarea celor 35 Inspectorate Fiscale de Stat teritoriale și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, din 1 aprilie 2017 fiind creat un organ unitar de administrare fiscală – Serviciul Fiscal de Stat cu statut de persoană juridică.
1696 views
The date of publishing:
23 August /2017 13:32
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
SFS | salarii | reorganizare | Hotarire de Guvern
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *