News

Volumul creditelor noi, în creștere

În primele patru luni ale anului curent au fost acordate credite noi în valoare de 11,9 mld. lei, în creștere cu 24,8% comparativ cu perioada respectivă a anului trecut, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. În portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere (22,9%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului, urmate de cele pentru procurarea/construcția imobilului (18,1%). Circa 17,2% sunt destinate consumului, 8,2% – agriculturii, 7% – industriei alimentare etc. 
 
Conform datelor, cea mai mare creștere a fost înregistrată la creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului, volumul cărora s-a majorat față de aprilie 2020 cu 30,9%. De asemenea, soldul creditelor acordate sectorului agrar a marcat o creștere de 24,2%, fapt care se explică cel mai probabil prin implementarea Programului de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 01.05.2020 – 31.12.2020 în cadrul măsurilor bugetar-fiscale pentru susținerea sectorului agricol afectat de calamitățile naturale.
 
 Ponderea majoră a creditelor noi (63,6% din volum total) a fost acordată persoanelor juridice, volumul cărora s-a majorat cu 7,6% față de primele patru luni ale anului 2020, iar volumul creditelor noi acordate persoanelor fizice a crescut de 1,7 ori. Acestea au solicitat oferirea creditelor pentru consum (61%), creditelor pentru imobil (28,9%) și pentru alte scopuri (10,1%).
 
Soldul creditelor în economie a marcat o creştere cu 13,4% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul lunii aprilie 2020, constituind 51 mld. lei.
 
Totodată, în lunile ianuarie-aprilie 2021 au fost atrase depozite noi în valoare de 53,1 mil. lei, cu 4,7% mai puțin comparativ cu perioada respectivă a anului trecut.
 
Gradul de acoperire a creditelor prin depozite a fost la nivel de 154,2%. Acesta indică faptul că există resurse pentru intensificarea creditării, iar băncile comerciale au lichiditatea necesară pentru finanțarea economiei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1183 views

The date of publishing:

10 June /2021 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

creditare | raport | ministerul economiei | monitorul.fisc. md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon