News

Guvernatorul BNM: în luna octombrie inflația va ajunge în proximitatea țintei de 5%

Măsurile anterioare de politică monetară aprobate de Banca Națională a Moldovei creează condiții pentru diminuarea ulterioară a inflației, astfel încât, în luna octombrie curent să ajungem în intervalul de variație a inflației (5%). Informația a fost prezentată de Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, în carul unui briefing de presă, în care a fost prezentat Raportul asupra inflației nr.3.


Astfel, prognoza curentă se bazează pe o cerere externă mai redusă și continuarea temperării presiunilor inflaționiste. Cotațiile la resursele energetice și la produsele alimentare pe piața internațională s-au stabilizat în ultimele luni, însă pe termen mediu și lung șocurile de ofertă ar putea contribui la reluarea trendului ascendent al acestora.

 

Am decis să menținem rata de bază aprobată anterior la nivel de 6% annual, precum și celelalte instrumente, în condițiile în care inflația este pe un trend descendent ferm. Putem constata că inflația nu mai reprezintă un risc pentru investiție și consum, iar condițiile monetare create de BNM vin să susțină relansarea și creșterea economică. La începutul trimestrului III observăm mai multe semne de înviorare a economiei, la finele lunii iulie inflația a ajuns la nivelul de 10,8% și ne așteptăm ca în octombrie să ajungem la intervalul de țintire (5%), a explicat Guvernatorul.


Conform Raportului, în trimestrul II 2023, ratele medii ponderate ale dobânzilor la creditele noi acordate în moneda națională și la depozitele la termen au înregistrat reduceri comparativ cu trimestrul precedent sub impactul mecanismului de transmisie a reducerilor consecutive ale ratei aplicate la principalele operațiuni de politică monetară începute din decembrie 2022.

Totodată, în trimestrului II 2023, rata medie ponderată a dobânzii la depozitele în MDL a înregistrat 7,29%, diminuându-se cu 4,47 puncte procentuale față de trimestrul precedent. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în moneda națională, în trimestrul II 2023, a constituit 13,18 % anual, inferioară celei din trimestrul I 2023 cu 1,11 puncte procentuale. În acest context, se anticipează diminuarea în continuare a ratelor dobânzilor la credite.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

584 views

The date of publishing:

14 August /2023 14:54

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Rata anuală a inflației

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon