
News
În Moldova poate fi creat primul Parc de tehnologii avansate
Parcul de tehnologii avansate „Moldova HiTech Park” va fi specializat în domeniile tehnologia informației și comunicațiilor, servicii de afaceri și externalizare a proceselor de afaceri, industrii creative și digitale, servicii financiare, inginerie avansată, microelectronica și semiconductori, industria medicală, farmaceutică și biomedicină, tehnologii verzi și curate, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic, precum și tehnologii înalte și avansate în domenii precum inteligența artificială, știința datelor și analiza datelor mari, robotică, calcul de înaltă performanță (HPC), Internetul Lucrurilor (IoT), realitate augmentată/virtuală, securitate cibernetică, bioinginerie și alte domenii emergente de vârf ce pot apărea în perioada de funcționare a parcului.
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă, este înregistrat proiectul de lege privind înființarea și regimul special de funcționare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park” care reglementează crearea acestuia și facilitățile oferite de stat în scopul consolidării capacităților de cercetare-dezvoltare, accelerării inovării tehnologice și stimulării dezvoltării economice bazate pe cunoaștere.
Conform proiectului, Parcul va fi creat pe teritoriul administrativ al orașului Stăuceni, mun. Chișinău, pe terenuri aflate în proprietatea publică a statului, administrate de Agenția Proprietății Publice (APP). Parcul va fi instituit pentru o perioadă de 30 de ani, pe un teren cu suprafața de 50 ha, care va fi format prin delimitarea din terenurile proprietate publică a statului, amplasate în extravilanul orașului Stăuceni, cu formarea unui nou bun imobil.
Guvernul, în condițiile aprobării proiectului în redacția autorului, prin hotărârea de acordare a titlului de parc industrial întreprinderii administratoare, va transmite terenul după cum urmează: 40 ha - în folosință cu titlu gratuit (comodat) pe o perioadă de 30 de ani; 10 ha - cu drept de proprietate în calitate de aport la capitalul social.
Se propune ca întreprinderea administratoare să fie o societate cu răspundere limitată, fondată de către APP, autoritatea publică locală în aria administrativ-teritorială a căreia este amplasat terenul, precum și instituții de învățământ superior cu profil tehnic și medical.
În vederea asigurării condițiilor optime pentru crearea, dezvoltarea și funcționarea Parcului, Guvernul, prin intermediul APC de specialitate, precum și APL care vor deține calitatea de fondator al întreprinderii administratoare, vor contribui, în limitele competențelor și mijloacelor disponibile, la proiectarea și construcția căilor de acces și a rețelelor de transport public; asigurarea racordării la rețelele de utilități publice (energie electrică, gaze naturale, apă, canalizare etc.)
Totodată, se prevede acordarea, în condițiile legislației fiscale și bugetare, de facilități privind scutirea sau reducerea taxelor și impozitelor locale aferente bunurilor și serviciilor utilizate în scopul amenajării și funcționării Parcului; scutirea de la plata tarifelor și taxelor administrative pentru eliberarea actelor permisive, inclusiv a autorizațiilor de construire, certificatelor de urbanism și altor avize necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură; sprijinirea accesării fondurilor externe și a altor instrumente financiare destinate dezvoltării transferului tehnologic și inovării; promovarea investițiilor.
Parcul va fi organizat ca un micro-oraș inteligent, cu funcțiuni mixte - clădiri de birouri, laboratoare, spații de cercetare, campusuri universitare, zone rezidențiale, centre de conferințe, infrastructură de testare și prototipare. Se preconizează că în Parc vor fi create peste 21 mii locuri de muncă și atrase investiții publice și private estimate la peste 200 mil. euro.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
280 views
The date of publishing:
29 May /2025 08:00
Catalogul tematic
Noutăți | Facilități pentru IT-companii
Tags:
parc it
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.