News

Încălcarea obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar ar putea fi sancționată

Agenții imobiliari vor fi obligați să protejeze datele cu caracter personal ale clienților, în conformitate cu Legea 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Totodată, aceștia se vor asigura ca toate plățile pentru serviciile lor sunt efectuate prin mijloace de plată legale și transparente. Prevederile se conțin în proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari, pein care autoritățile urmăresc alinierea Republicii Moldova la standardele europene în domeniu, oferind atât agenților imobiliari, cat și consumatorilor un mediu reglementat, echitabil și sigur.

 

Astfel, proiectul conține prevederi referitoare la controlul asupra fluxurilor fmanciare și măsuri de prevenire a spălării banilor, ce interzic acceptarea de numerar pentru sume care depășesc limita legal stabilită. În acest sens, agenții imobiliari vor fi obligați să respecte legislația în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

 

De asemenea, proiectul prevede că orice persoana fizică sau juridică va avea dreptul de a depune sesizări sau reclamații referitoare la serviciile prestate de agentul imobiliar cu care a încheiat un contract de intermediere imobiliară, în scopul soluționării amiabile a conflictului.

 

În altă ordine de idei, agenții imobiliari vor avea dreptul de a se asocia, de a constitui sau de a adera la organizații profesionale în domeniul intermedierii imobiliare, în conformitate cu legislația. Organizațiile profesionale ale agenților imobiliari au ca scop reprezentarea intereselor membrilor lor, promovarea standardelor etice și profesionale și contribuția la dezvoltarea pieței imobiliare. Este important de precizat că apartenența la о organizație profesională este opțională, iar nicio persoană nu poate fi discriminată sau limitată în exercitarea activității sale pe motiv că nu este membră al unei astfel de organizații.

 

Agenții imobiliari vor purta răspundere pentru prejudiciile cauzate clienților sau altor părți implicate în activitatea de intermediere imobiliară, în conformitate cu legislația civilă, contravențională sau penală, după caz.

 

În acest sens, proiectul mai prevede și completarea Codului contravențional cu un articol nou - 2635 ce se referă la sancționarea în cazul încălcării obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar. Astfel, neexecutarea obligației de actualizare a informațiilor înscrise în Modulul „Agenți imobiliari” din Sistemul informațional „Registrul prețurilor bunurilor imobile” în termen de 15 zile lucrătoare de la data producerii modificărilor, de către agentul imobiliar, se va sanctiona cu amendă de la 50 la 100 UC aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 UC aplicată persoanei juridice. Totodată, neexecutarea obligației persoanelor juridice de a ține evidența agenților imobiliari certificați care acționează în numele lor și de a verifica periodic valabilitatea certificării acestora, se va sancționa cu amendă de la 100 la 150 UC aplicată persoanei juridice.

În același timp, desfășurarea activității de agent imobiliar fără încheierea unui contract scris cu clientul, se propune a fi sanctionată cu amendă de la 200 la 400 UC aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 400 la 800 UC aplicată persoanei juridice și cu privarea de a desfășura activități în domeniul intermedierii imobiliare ре о perioadă de 6 luni până la 1 an. Neexecutarea obligației de raportare a contractelor de intermediere imobiliară, prin intermediul Modului „Agenți imobiliari” din Sistemul informațional „Registrul prețurilor bunurilor imobile”, în termen de 15 zile lucrătoare de la încetarea acestora, se sanctionează cu amendă de la 50 la 100 UC aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 100 la 200 UC persoanei juridice.

 

Amintim În Parlament este înregistrat un proiect de lege privind activitatea agenților imobiliari, ce va stabili cerințele profesionale, drepturile și obligațiile agenților imobiliari, precum și măsurile de supraveghere și sancțiunile aplicabile, în scopul asigurării unui mediu transparent și echitabil în domeniul intermedierii imobiliare. Detalii despre unele propuneri puteți consulta și aici. Cu detalii vom reveni pe parcursul aprobării și publicării legii.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

234 views

The date of publishing:

31 March /2025 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

agenti imobiliari | cod contraventional | amendă | sanctiune

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon