
News
Inițierea negocierilor Acordului privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Irlanda
În Monitorul Oficial din 14 iunie curent a fost publicat Decretul Președintelui RM 239-X din 13 iunie 2025 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Irlanda.
Documentul conține componența delegației RM pentru negocierea Acordului, din care fac parte reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări Sociale și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Precizăm că recent, la 2 iunie a fost semnat Acordul în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Confederația Elvețiană, ce reprezintă o bază juridică temeinică cetățenilor Republicii Moldova care muncesc sau au muncit legal în Elveția, aceștia având dreptul să solicite diferite tipuri de pensii, precum pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensii și indemnizații de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională, pensii de urmaș.
În prezent Republica Moldova a semnat 19 acorduri de securitate socială cu Austria, Bulgaria, Portugalia, România, Marele Ducat de Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Republica Elenă și Spania și Franța.
Instituții:
Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
33 views
The date of publishing:
17 June /2025 07:33
Catalogul tematic
Asigurare socială de stat | Noutăți
Tags:
acordarea pensiilor | Securitate Socială
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.