
News
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică: listele de verificare, publicate
În Monitorul Oficial din 13 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării nr. 25 din 6 martie prin care au fost aprobate Listele de verificare aferente domeniilor de competență ale Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.
Astfel, au fost aprobate 34 de liste de verificare, unele dintre ele se referă la: cerințe generale în domeniul siguranța obiectivelor industriale și instalații tehnice potențial periculoase; cazane de abur și de apă fierbinte; stații de alimentare cu combustibil lichide; stații de predare a gazelor naturale (conducte magistrale); stații de alimentare a autovehiculelor cu gaze naturale comprimate; instalații industriale consumatoare de gaze naturale și/sau gaze petroliere; obiective de depozitare și/sau de prelucrare a materiei prime vegetale, în procesul cărora se formează medii explozive de praf etc. Listele integrale pot fi consultate în Monitorul Oficial din 13 martie, pag.86-120.
Conform Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea INST, aprobat prin HG nr. 391/2023, Inspectoratul are misiunea de a asigura implementarea politicii statului, exercitarea activităților de supraveghere tehnică și control de stat în domeniile de activitate, care sunt următoarele:
1) securitate industrială;
2) construcții și urbanism;
3) supravegherea pieței privind produsele nealimentare din domeniile atribuite;
4) supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor;
5) supravegherea de stat în domeniul protecției civile;
6) geodezie, cartografie și geoinformatică;
7) protecția consumatorilor în sfera siguranței produselor nealimentare din domeniile atribuite.
Precizăm, conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat, controlul se desfășoară doar în baza și în limitele listei de verificare aplicabile pentru domeniul, tipul și obiectul de control în cauză. Lista de verificare poate fi aplicată doar în cazul în care este aprobată, conform rigorilor stabilite de Guvern și prezenta lege, prin actul normativ al autorității publice centrale cu competențe în domeniul de control, la propunerea organului de control corespunzător și în urma consultărilor publice.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
302 views
The date of publishing:
13 March /2025 07:45
Catalogul tematic
Control de stat | Noutăți
Tags:
control de stat
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.