
News
Instrucțiunea privind modul de expediere și recepționare a documentelor prin SIA CCDE a fost actualizată
Banca Națională a Moldovei, băncile (sucursalele acestora) și prestatorii de servicii de plată vor întocmi și expedia prin intermediul SIA CCDE la adresa Serviciului Fiscal de Stat și informația privind conturile financiare care fac obiectul raportării conform prevederilor Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare.
Cu această prevedere a fost completată Instrucțiunea privind modul de expediere și recepționare a documentelor prin sistemul informațional automatizat de creare și circulație a documentelor electronice (pct.8), aprobată prin Ordinului SFS nr.582/2020. Modificările aprobate prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 265 din 20 mai 2025 au fost publicate în Monitorul Oficial din 3 iunie.
Precizăm, în conformitate cu pct. 8 din Instrucțiune, BNM și instituțiile financiare menționate întocmesc şi expediază, prin intermediul SIA CCDE la adresa Serviciului Fiscal de Stat următoarele documente: certificatul privind deschiderea conturilor bancare și/sau conturilor de plăți; certificatul privind modificarea contului bancar și/sau contului de plată; certificatul privind închiderea contului bancar și/sau contului de plată; cotorul dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare și/sau conturile de plăți ale contribuabilului; comunicatul privind înscrierea mijloacelor bănești la cont, în cazul suspendării operațiunilor la conturile bancare și/sau conturile de plăți; informaţia privind executarea ordinului incaso; informația privind disponibilul mijloacelor bănești în cont; informaţia privind rulajul mijloacelor băneşti, soldul pe conturile bancare și/sau conturile de plăți, tranzacţiile şi operaţiunile efectuate; certificatul pentru deschiderea conturilor bancare și/sau conturilor de plăți persoanelor străine şi persoanelor rezidente care deţin act de identitate provizoriu; informaţia despre conturile bancare și/sau conturile de plăți închise; informația privind casetele de siguranță deschise și beneficiarul efectiv al acestora și informația privind modificarea sau închiderea casetelor de siguranță ori a informației cu privire la beneficiarul efectiv al acestora. Astfel, prin Ordinul publicat în Monitorul Oficial a fost suplinită listă actelor ce urmează a fi transmise de către instituțiile bancare către SFS prin intermediul SIA CCDE.
Totodată, a fost modificată și Anexa la Ordinul SFS nr. 582/2020, fiind prezentat în redacție nouă Acordul-tip de conectare şi participare la sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice.
Instrucţiunea privind modul de expediere şi recepţionare a documentelor prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice stabilește modul de expediere şi recepţionare a documentelor electronice între SFS, Banca Națională a Moldovei, bănci (sucursalele acestora), prestatorii de servicii de plată, executori judecătorești și autoritățile publice emitente de mandate de executare, alte autorități/entități, precum şi regulile de utilizare a SIA CCDE.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
227 views
The date of publishing:
04 June /2025 07:47
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Servicii electronice
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.