News
Introducerea mijloacelor de transport cu numere străine în Moldova. Explicații de la Serviciul Vamal
Cine poate introduce mijloacele de transport în regim vamal de admitere temporară prin declarare prin acțiune?
În conformitate cu prevederile art.318 alin. (2) și 427 alin. (19) Cod vamal nr. 95/2021, pot introduce mijloace de transport străine în regim vamal de admitere temporară declarându-le prin acțiune, atât persoanele fizice stabilite în afara teritoriului vamal, cât și persoanele fizice stabilite pe teritoriul vamal.
Care sunt condițiile pentru a putea introduce în regim vamal de admitere temporară un mijloc de transport?
În conformitate cu prevederile art. 318 alin. (2) și art.3181 Cod vamal nr. 95/2021:
Regimul de admitere temporară se poate utiliza numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) mărfurile nu suferă nicio modificare, cu excepţia uzurii normale datorate folosirii acestora;
b) este posibilă asigurarea identificării mărfurilor plasate sub regim,
c) titularul regimului este stabilit în afara teritoriului vamal, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul vamal şi de Regulamentul de punere în aplicare al Codului vamal;
d) sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în legislaţia vamală pentru acordarea scutirii totale sau parţiale de drepturi de import.
Persoanele fizice care nu au scos de pe teritoriul vamal mijloacele de transport rutier plasate sub regimul de admitere temporară nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova sub regimul de admitere temporară alte mijloace de transport rutier. Pe toată durata regimului de admitere temporară, mărfurile trebuie să rămână în proprietatea persoanei străine, dacă nu este menţionat altfel în Cod.
Pe teritoriul Republicii Moldova acestea nu pot fi vândute, date în locaţiune, comodat, gajate, transferate sau puse la dispoziţia unei alte persoane stabilite pe teritoriul vamal decât cu acordul Serviciului Vamal, după plata drepturilor de import şi îndeplinirea formalităţilor vamale de punere în liberă circulaţie!!!
Care este termenul de admitere temporară pentru mijloacele de transport rutier străine declarate prin acțiune, utilizate în scop privat?
În conformitate cu prevederile art.319 și art. 427 alin. (19) Cod vamal nr. 95/2021, încheierea regimului de admitere temporară în cazul mijloacelor de transport şi al containerelor trebuie să aibă loc în următoarele termene, calculate de la data la care mărfurile sunt plasate sub regim:
3) pentru mijloace de transport rutier utilizate în scop privat:
a) de către studenţi – intervalul şederii lor pe teritoriul vamal în scopul unic de a-şi urma studiile;
b) de către persoane care îndeplinesc activităţi cu o durată determinată – intervalul şederii lor pe teritoriul vamal necesare pentru a-şi urma scopul unic de îndeplinire a activităţii de serviciu;
c) în alte cazuri, inclusiv pentru animale de tracţiune şi atelaje – 6 luni;
(19) Mijloacele de transport de uz privat, altele decât cele prevăzute la art.3191 pct.3) lit.b), pot rămâne pe teritoriul vamal sub regimul de admitere temporară pe o perioadă continuă sau întreruptă de 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.
În conformitate cu prevederile pct. 30 din H.G. nr. 21/2023 ”privind acordarea protecţiei temporare persoanelor strămutate din Ucraina”, Beneficiarii de protecţie temporară au dreptul la admiterea temporară a mijloacelor de transport de uz privat pe teritoriul Republicii Moldova. Perioada maximă de păstrare sub regimul vamal de admitere temporară a acestora, pentru aceeaşi utilizare şi sub responsabilitatea aceluiaşi titular de autorizaţie, este de până la 12 luni.
În cazul în care perioada pentru utilizare autorizată menţionată nu este suficientă, Serviciul Vamal poate acorda o prelungire a acesteia pentru o durată rezonabilă, în baza unei cereri justificate depuse de titularul autorizaţiei, în condiţiile articolului 319 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021.
În conformitate cu prevederile art.XIII alin. (3) Legea nr. 40/2023 (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, termenul de aflare pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mijloacelor de transport auto declarate prin acţiune de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin şi care deţin permis de conducere emis de ţara în care au domiciliu este de 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive de la data primei intrări în Republica Moldova după 1 ianuarie 2023.
Pentru mijloacele de transport auto introduse pe teritoriul vamal şi declarate prin acţiune până la data de 1 ianuarie 2023 de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin şi care deţin permis de conducere emis de ţara în care au domiciliu, aflate în continuare pe teritoriul vamal, termenul de admitere temporară se va calcula în condiţiile prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a Legii nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (3 ani) până la prima scoatere a acestora de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
Ce riscă persoanele care nu asigură scoaterea în termen de pe teritoriul vamal al RM a mijloacelor de transport declarate prin acțiune?
În conformitate cu prevederile art. 287 alin. (8) Cod Contravențional al RM nr. 218/2008 Omiterea scoaterii de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi a altor valori, prohibite introducerii pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau introduse cu obligaţia de a fi scoase de pe teritoriul ei vamal, omiterea returnării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi a altor valori, scoase cu obligaţia de a fi returnate în termenele stabilite în actele referitoare la asumarea acestei obligaţii, nerespectarea măsurilor de politică economică şi a restricţiilor prevăzute la trecerea mărfurilor peste frontiera vamală, în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii:
a) pentru o perioadă de până la 30 de zile inclusiv,
se sancţionează cu amendă de la 84 la 90 de unităţi convenţionale (4200 – 4500 lei), cu obligarea scoaterii de pe/returnării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi valorilor respective, după caz;
b) pentru o perioadă mai mare de 30 de zile,
se sancţionează cu amendă de la 1300 la 1500 de unităţi convenţionale (65000 – 75000 lei), cu obligarea scoaterii de pe/returnării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi valorilor respective, după caz.
Cum se calculează termenul de admitere temporară?
În conformitate cu prevedrile art. 319 Cod vamal nr. 95/2021, termenul de admitere temporară începe a curge de la data la care mărfurile/mijloacele de transport sunt plasate sub regim vamal. Exemplu: dacă mijlocul de transport a fost declarat prin acțiune la data de 01.01.2024, atunci în perioada de 12 luni consecutive (01.01.2024 – 31.12.2024) acest mijloc de transport se poate afla pe teritoriul vamal al RM doar 180 zile. La ieșirea mijlocului de transport în afara țării în această perioadă termenul nu curge este stopat. Totodată, dacă mijlocul de transport la data de 31.10.2024 consumă acele 180 zile, următoarea intrare poate avea loc după data de 01.01.2025. La fel, dacă mijlocul de transport a stat doar pe teritoriul vamal fără să circule în afara țării și la data de 30.06.2024 acest mijloc de transport consumă 180 zile, atunci acest mijloc de transport urmează a fis cos și ulterior poate fi introdus după data de 01.01.2025, adică peste 180 zile.
Dacă aveți neclarități sau întrebări cu privire la legislația vamală, regimurile și destinațiile vamale, declararea mărfurilor, clasificarea și originea acestora, acte permisive, regulile de trecere a mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontieră, autoritatea vamală recomandă să contactați operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon: +373 22 78-88-88.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2850 views
The date of publishing:
25 June /2024 07:40
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Persoana fizică
Tags:
regim vamal | serviciu vamal | mijloc de transport
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.