News

Lista actelor permisive ce se încadrează în categoria autorizaţiilor ar putea fi completată

La 21 octombrie curent urmează să intre în vigoare Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale, ce are ca scop instituirea cadrului normativ cu privire la prevenirea poluării provocate de activitățile industriale și economice, în vederea reducerii emisiilor în aer, apă și sol, inclusiv a generării de deșeuri, precum și controlul de mediu, promovarea şi aplicarea celor mai bune tehnici disponibile pentru a se atinge un nivel înalt de protecție a mediului.

 

Urmare intrării în vigoare a Legii privind emisiile industriale, va fi creat sistemul de autorizare integrată de mediu/autorizare de mediu, sistemul de monitorizare a respectării condițiilor din autorizația integrată de mediu/autorizația de mediu și sistemul de control de mediu prin asigurarea respectării condițiilor din actele permisive menționate.

 

În acest sens, mai multe acte normative urmează a fi aduse în concordanță cu Legea privind emisiile, inclusiv Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, dat fiind faptul că este actul normativ de bază ce reglementează modalitatea de solicitare și eliberare a actelor permisive, inclusiv prevede lista actelor permisive și autoritățile emitente Astfel, anexa nr. 1 a legii, compartimentul „II. Actele permisive care se încadrează în categoria autorizaţiilor va fi completată cu prevederi referitoare la Autorizația de mediu / Autorizația integrată de mediu, ce vor fi emise de Agenția de Mediu. Autorizațiile se vor achita conform unei metodologii de calculare a costului autorizaţiei integrate de mediu şi al autorizaţiei de mediu, aprobate de Guvern și vor fi valabile pe un termen de 6 și, respectiv, 12 ani. După cum se menționează în nota proiectului, aceste autorizații substituie de fapt substituie Autorizația pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare.

 

autorizație de mediu – act permisiv emis de Agenția de Mediu, care acordă dreptul de a desfășura una dintre activitățile industriale și economice enumerate la anexa nr.2 din Legea nr.227/2022, printre care: arderea combustibililor în instalații medii de ardere cu o putere termică instalată mai mare sau egală cu 5 MW și mai mică de 50 MW; comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte; producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje, producția de radiatoare și cazane pentru încălzirea centrală, turnarea fontei, turnarea oțelului, operațiuni de mecanică generală, fabricarea echipamentelor de comunicații etc.

 

 

 

autorizație integrată de mediu – act permisiv emis de Agenția de Mediu, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau parțial o instalație și/sau de a desfășura una dintre activitățile industriale și economice prevăzute în anexa nr. 1 (arderea combustibililor în instalații cu o putere termică instalată totală mai mare sau egală cu 50 MW; rafinarea țițeiului și a gazului; gazeificarea și lichefierea cărbunelui și altor combustibili în instalaţii cu o putere termică instalată totală mai mare sau egală cu 20 MW; eliminarea sau recuperarea deșeurilor periculoase, cu o capacitate de peste 10 tone pe zi, implicând desfășurarea uneia sau a mai multor dintre următoarele activităţi: tratarea biologică, tratarea fizico-chimică etc.

 

 

 

 

Sistemul de autorizare integrată de mediu/autorizare de mediu a emisiilor în apă, aer și sol urmează a fi stabilit pentru fiecare instalație (sursă de poluare) aplicând cele mai bune tehnici disponibile, dar nu pentru agenți economici (persoana juridică) cum este la moment, eliminând obligația de a primi diferite tipuri de autorizații (autorizația pentru emisia poluanților în atmosferă, autorizația de mediu pentru evacuarea apelor uzate în emisare, autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor) pentru o activitate.

 

Conform Legii nr.227/2022 autorizația integrată de mediu și autorizația de mediu se eliberează la cererea operatorului la darea în exploatare a unor instalații noi și pentru exploatarea instalațiilor existente.

Proiectul de lege ce are ca scop ajustarea cadrului normativ  în conformitate cu Legii nr. 227/2022 privind emisiile industrial a fost examinat în cadrul unei ședințe a secretarilor generali

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

508 views

The date of publishing:

19 September /2024 07:56

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

acte permisive | activitate de antreprenoriat | consultari publice | mediu | autorizație de activitate

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon