Diverses

O companie care a introdus program de dormit la serviciu

Proprietarii start-up-ului tehnologic AskforTask.com au amenajat o cameră de dormit destinată dezvoltatorilor de software care lucrează peste program, personalul ajungând uneori la peste 70 de ore muncite săptămânal. Părea soluţia perfectă pentru a-i scăpa de oboseala acumulată şi a le menţine concentrarea la un nivel ridicat. “Nu ne-a luat mult timp să ne dăm seama că reprizele de somn erau neproductive”, a declarat Nabeel Mushtaq, directorul operaţional şi cofondator al companiei, citat de BBC. Deşi managementul a introdus o limită de timp de 15 minute pentru odihna angajaţilor, cei mai mulţi dormeau peste pauza alocată. Buimaci după trezire, angajaţii pierdeau ulterior timp suplimentar cu pregătirea cafelei, spălatul pe faţă şi revenirea la capacitatea normală de lucru. “Întregul proces a ajuns să dureze între 30 de minute şi o oră şi jumătate”, a mai declarat Mushtaq. La şase luni de la demararea proiectului, productivitatea angajaţilor a scăzut considerabil. Deşi anterior îşi îndeplinea cu succes indicatorii de performanţă, echipa a ajuns să atingă doar 55% din obiectivul săptămânal, cu 30% mai puţin decât în perioada anterioară, iar compania a renunţat la experiment. Studiile experţilor în productivitatea muncii arată că pauzele de relaxare şi reprizele scurte de somn pot revigora energia angajaţilor în timpul orelor de program. Companii precum Apple, Nike, Procter&Gamble îşi încurajează personalul să se deconecteze la serviciu, amenajând zone deschise în care se pot întinde şi chiar aţipi. Managerii preocupaţi de echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a angajaţilor susţin public aceste programe şi reacţionează abia după ce constată scăderea productivităţii celor care abuzează de oferta angajatorului. “Nu toţi oamenii pot sări din pat, apoi să se concentreze în timp foarte scurt şi să ajungă în câteva secunde la capacitate maximă. Managerii ajung să se comporte în relaţia cu subalternii ca nişte educatoare cu copiii de la grădiniţă”, notează BBC. Companiile încearcă să găsească cel mai bun mod în care pot folosi camerele de odihnă şi întomesc regulamentele care să limiteze abuzurile angajaţilor. “Nu ne simţim bine să încurajăm somnul zilnic la serviciu. Uneori am folosit dormitul drept instrument de amânare pentru că voiam să mai amân ceea ce aveam de făcut”, spune din proprie experienţă Nathan Schokker, proprietarul Talio Group Pty Ltd, companie care a amenajat în 2014 camere de dormit cu paturi de o persoană. De cealaltă parte, Jacob Stewart, cofondator al The Traveling Photo Booth, îşi obligă angajaţii să doarmă zilnic câte 20 de minute, pentru a-i feri de epuizare. “Am avut cazuri de angajaţi care dormeau prea mult mai ales în zilele de luni, în timp ce unii chiar sforăiau zgomotos. De aceea, managerii au fost nevoiţi să le recomande să doarmă mai mult acasă şi să nu ajungă obosiţi la serviciu”, a explicat mai Schokker. Companiile care au transformat camerele de dormit în zone de relaxare unde angajaţii pot citi reviste, socializa sau mânca au constatat creşteri ale productivităţii, angajaţii revenind la indicatorii de dinaintea experimentului.

via | www.businessmagazin.ro

2040 views

The date of publishing:

03 February /2015 19:30

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

camerele de dormit | zone de relaxare | angajaţii | managerii | program de dormit la serviciu | менеджмент | курьезы

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon