Diverses
Satisfacția angajaților: importanța ei și sfaturi practice pentru angajator
Dincolo de poziționarea pe piață și de produsele sau serviciile oferite,
o companie nu poate supraviețui fără coloana ei vertebrală: angajații. În lipsa motivației care să îi împingă spre succes, ei își pot pierde interesul și sentimentul de apartenență, cu o serie de consecințe foarte grave pentru organizație. Dacă ești un manager abil, vei sta mereu cu ochii pe rezultate, dar îți vei pune la contribuție viziunea pentru viitor, prin
câteva metode eficace.
Stimulează echilibrul viață personală – job
În ultimii ani, angajatorii devin din ce în ce mai conștienți cu privire la așteptările pe care le au angajații de la job, dincolo de salariu.
O mare parte din cei care activează în companii vor să își mențină productivitatea, dar resimt tot mai mult presiunea unui ritm alert de zi cu zi. Lucrul peste program sau în weekend nu mai este la fel de acceptat ca altădată, iar atenția acordată familiei sau simpla nevoie de relaxare devin mai importante decât evoluția profesională.
Ca manager, ai posibilitatea de a ușura treaba angajaților, prin măsuri care pot relaxa cadența sarcinilor sosite peste zi.
Permisiunea de a lucra de acasă în mod ocazional este foarte bine binevenită, mai ales pentru un părinte care trebuie să-și vegheze copilul bolnav. Comunicarea deschisă cu privire la repartizarea task-urilor într-o manieră responsabilă este o cale bună de a ajuta angajatul să se încadreze în multitudinea de deadline-uri. Email-urile și telefoanele trimise în timpul liber trebuie și ele să devină istorie.
Pune-le la dispoziție mici beneficii, cu efecte însemnate
Monotonia poate fi o parte importantă a experienței pe care o au angajații tăi, dar unele zile nu seamănă cu celelalte, iar
stresul poate atinge culmi înalte de-a lungul săptămânii. Există beneficii care nu îți vor solicita prea mult efort, dar care vor face diferența dintre o zi încărcată și una infernală. Dacă vei amenaja un spațiu destinat pauzei și avea grijă ca angajații să fie întâmpinați de coșuri cu fructe, le vei oferi un bun prilej de a-și regenera rezervele de energie. Pachetul va fi complet odată ce le vei pune la dispoziție unul dintre aparatele de cafea Philips cele mai potrivite cu nevoile lor.
Motivează și încurajează fără ezitare, acolo unde este cazul
Un climat cât mai prietenos și un mediu pozitiv la job au rezultate care se observă imediat în calitatea muncii angajaților.
Chiar dacă disciplina trebuie să domine activitățile din mediul profesional, siguranța, recunoașterea și importanța angajaților sunt aspecte foarte importante, iar lipsa lor duce la delăsare și la o scădere a atașamentului față de job.
Atunci când există motive reale, nu ezita să remarci rezultatele bune înregistrate de angajat în lucrul său, iar atunci când are de-a face cu o situație dificilă, oferă-i sprijinul tău direct, în cadrul unei întâlniri între patru ochi. Pentru a-i crește angajatului sentimentul de apartenență, creează un mediu viu și interactiv, în care colegii să ia parte la activități comune.
Investește în dezvoltarea profesională a angajaților
Trăim vremuri în care schimbarea se petrece mai rapid ca oricând, iar pe o piață tot mai competitivă,
calitatea face diferența. Fără angajați în permanență bine pregătiți, șansele unei companii de a rezista și chiar de a se impune pe piață sunt foarte mici. Metodele de evaluare aprofundată în cadrul companiei, organizarea de traininguri și oportunitatea urmării unor programe de mentorat sunt căi sigure de a menține proaspătă mentalitatea angajaților.
Cu ajutorul rezultatelor obținute în urma aplicării acestor metode, o organizație poate identifica angajații merituoși, cu potențialul cel mai concret, care merită să fie păstrați și promovați. Echiparea managerilor de echipe cu un set cât mai complex de competențe îi ajută să devină consultanți pentru propriile companii.
Comunică transparent situația și planurile firmei
Calitatea muncii dintr-o organizație depinde foarte mult de
încrederea pe care angajații o manifestă față de management. Aceasta nu se poate manifesta fără o atitudine deschisă, atât din partea superiorilor, cât și de la un coleg la altul. Alege să comunici clar și consistent deciziile legate de viitorul companiei și de planurile cu efect imediat asupra angajaților.
Veștile mai puțin bune trebuie comunicate răspicat, fără teama de a pierde, pe termen lung, implicarea angajaților. Pentru ca fiecare dintre aceștia să aibă o mai bună imagine de ansamblu asupra perspectivei companiei, este benefică includerea lor în cercul decizional sau cel puțin implementarea unor mecanisme care să le permită accesul rapid la informații.
Indiferent de tipul strategiei pentru motivarea și pentru creșterea satisfacției angajaților, adoptarea unui asemenea program în compania ta va avea beneficii care se vor traduce în însăși dezvoltarea ei.
via | revistacariere.ro
3017 views
The date of publishing:
12 June /2019 14:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
management | angajat | angajator | echilibru | beneficii | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.