News
Mandatul avocatului și avocatului stagiar, întocmite sub forma unui document electronic
Formularul mandatului avocatului și avocatului stagiar vor putea fi înctomite sub forma unui document electronic semnat cu ajutorul semnăturii electronice calificate, potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Această prevedere se conține proiectul de lege ce vizează modificarea unor acte normative privind forma electronică a mandatului avocatului, aprobat de Executiv în ședința din 13 noiembrie curent.
Astfel, împuternicirile avocatului se vor confirma prin mandat. Mandatul poate fi întocmit pe suport de hârtie sau în formă de document electronic, semnat cu semnătură electronică calificată, conform prevederilor Legii nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Formularul mandatului este un document de strictă evidență, iar conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului urmează a fi aprobat de către Guvern.
În primul rând, urmează fi completată Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, cu prevederi ce conțin normele de bază care vor reglementa forma electronică a mandatului avocatului (inclusiv avocatului stagiar) și modul de certificare a împuternicirilor care rezultă din acesta.
După cum a explicat ministra, odată cu această facilitate se simplifică procedura de contractare a serviciilor de asistență juridică la distanță, iar prin această măsură Ministerul Justiției modernizează și contribuie la digitalizarea serviciilor juridice de calitate. Totodată, noua reglementare va implusiona și implementarea e-Dosarului – o platformă ce automatizează procesul de depunere a cererilor în instanță și distribuirea materialelor în format electronic.
O clarificare în aceeași ordine de idei se propune și în Codul fiscal, care în privința certificării împuternicirilor avocaților și reprezentanților nu reglementează posibilitatea confirmării împuternicirilor avocatului prin mandat (electronic sau pe suport de hârtie). În acest sens, vor fi operate modificări la art. 244 din Cod (Reprezentantul şi confirmarea împuternicirilor lui), la alin. (6), care la moment prevede că împuternicirile avocatului se certifică prin procură.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (privind forma electronică a mandatului avocatului) a fost elaborat de către Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Elaborarea acestui proiect are drept scop simplificarea procedurii de contractare a serviciilor de asistență juridică la distanță, prin reglementarea formei electronice a mandatului avocatului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
361 views
The date of publishing:
14 November /2024 07:56
Catalogul tematic
Noutăți | Avocat
Tags:
Codul fiscal | digitalizare | Avocat
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.