News

Măsuri de stimulare a personalului angajat al SRL

Proiectul modificărilor al Legii nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată, elaborate de către Ministerul Economiei și Digitalizării, inclus pe ordinea de zi a ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, prevede instituirea de către SRL al Capitalul de stimulare a personalului angajat.

 

Conform proiectului, SRL va putea, prin decizie unanimă a asociaților, să formeze un capital de stimulare a personalului angajat, pentru cointeresarea și stimularea la unele activități mai eficiente, participări mai active, inițiative creative în favoarea societății. Capitalul de stimulare se va forma din contul profitului net al societății și va putea fi folosit la stimularea materială sub formă de dividende pentru părți sociale virtuale (phantom stock); admiterea personalului angajat la majorarea capitalului social conform art.33 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 135/2007.

 

Asociații, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă de autori, vor întocmi lista personalului beneficiar de măsura de stimulare, mărimea părții sociale virtuale, modificarea prin majorare, micșorare sau anulare a acesteia. În condițiile majorării capitalului social asociații SRL vor putea propune personalului angajat din lista aprobată, participarea la majorarea capitalului în condițiile stabilite de adunarea asociaților.

 

Se propune ca modul de creare și utilizare a capitalului de stimulare și a părților sociale virtuale să fie stabilite într-un regulament ce urmează a fi aprobat de SRL. Totodată, plățile din capitalul de stimulare vor cădea sub incidența regimului fiscal de dividende.

 

De menționat, că proiectul prevede expunerea în redacție nouă a noțiunii „dividend” în Codul fiscal (art. 12, alin. 3)) care, în condițiile susținerii de către legiuitor a inițiativei ministerului, va stabili că dividend este „venit sau o parte de venit obținut din repartizarea profitului net între acționari (asociați) în conformitate cu cota de participație depusă în capitalul social sau în alt mod, stabilit în actul constitutiv, cu excepția venitului obținut în cazurile lichidării complete a agentului economic”.

 

În afirmația autorilor, modificările la Legea nr. 135/2007 au fost elaborate urmare a unui exercițiu complex de colectare de la antreprenori a propunerilor de simplificare a cadrului normativ exclusiv. Astfel, inițiativele vin să excludă mai multe bariere birocratice, neargumentate de restricție în activitatea desfășurată de către SRL. Aplicarea noilor prevederi va stabili statutul în calitate de unic act constitutiv obligatoriu pentru SRL, contractul de constituire devenind opțional, se va asigura un acces mai larg a asociaților la informația și documentația societății și va facilita desfășurarea activității antreprenoriale.

 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1124 views

The date of publishing:

15 May /2023 07:58

Domeniu:

Noutăți

Tags:

angajati | SRL

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon