SFS monitor

Membrii Consiliului Consultativ al SFS, convocați într-o nouă ședință

 

La data de 27 aprilie 2023, a avut loc o nouă ședință a Consiliului Consultativ al Serviciului Fiscal de Stat, cu participarea reprezentanților Asociației Business-ului European, Asociației Investitorilor Străini, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova , Camerei de Comerț Americană, Asociației Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova, Centrului Analitic Independent Expert-Grup, comunității Contabil News și companiei Proactive Consulting SRL.

 

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a mulțumim membrilor Consiliului pentru implicare și a menționat că își dorește ca relația să fie una colegială și reciproc avantajoasă, atât pentru contribuabili, cât și pentru mediul de afaceri. „Noi vrem să vă ajutăm, să discutăm problemele practice, să identificăm soluțiile necesare pentru ca acestea să fie depășite în cel mai scurt timp posibil. În următoarele luni ne vom axa pe vizite fiscale și conformare benevolă, în detrimentul controalelor operativ. Ne dorim să acționăm precum se cere de la o administrație fiscală modernă”, a declarat Petru Rotaru.

 

Un subiect important discutat a vizat politica de comunicare și instruire a contribuabililor și a funcționarilor fiscali. În acest sens, s-a reiterat faptul că autoritatea fiscală acordă o atenție sporită comunicării cu contribuabilii și pune accent pe oferirea asistenței și consultanței fiscale, în vederea creării condițiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislației de către aceștia.

 

În acest sens, SFS organizează și desfășoară seminare de instruire pentru contribuabili, precum și pentru angajații autorității. Această activitate are un caracter continuu și urmează a fi intensificată.

 

În cadrul ședinței au fost discutate și alte subiecte, precum, modificarea și ajustarea prevederilor legale în parte ce ține de efectuarea controlului fiscal, procedura de eliberare a Certificatului privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate, precum și a fost subliniată și necesitatea creării instrumentelor de apreciere/ motivare a contribuabililor onești, în special în rândul întreprinderilor mici si mijlocii.

 

La fel, a fost prezentată informația aferentă procesului de conectare la Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, digitalizarea serviciilor și proceselor fiscale, criteriile de risc utilizate la selectarea agenților economici cu risc sporit de nerespectare a legislației fiscale, cadrul normativ aferent prețurilor de transfer.

 

Reamintim că, Consiliul este instituit ca un organ consultativ în domeniul administrării fiscale cu scopul de a crea o platformă eficientă de interacțiune a SFS cu mediul de afaceri și societatea civilă, pentru a examina situațiile problematice, cu impact major asupra contribuabililor.

507 views

The date of publishing:

28 April /2023 08:51

Domeniu:

Activitatea SFS

Tags:

activitatea sfs

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon