SFS monitor
Clubul antreprenorilor onești. Conformarea fiscală
„Prioritatea de bază a administrației fiscale naționale este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului de respectare a legislației de către contribuabil și să facă în așa fel încât intervenția forțată, acțiunile de control să fie reduse la minimum. Este mult mai eficient de a obține benevol prestațiile față de bugetul public național, decât de a interveni printr-un control sau altă măsură de executare silită pentru a recupera acele pierderi care au fost aduse bugetului”, a declarat directorul adjunct al SFS.
Pentru a garantarea conformării voluntare la un nivel înalt, SFS asigură reguli și proceduri clare de respectare a legislației.
„SFS întreprinde acțiuni pentru a face cât mai ușoare toate procedurile de respectare a legislației fiscale. Pentru aceasta sunt dezvoltate și actualizate în permanență serviciile prestate contribuabililor. În prezent, SFS are 34 de servicii care sunt prestate contribuabililor, dintre care 21 sunt în format electronic. Toate aceste servicii sunt menite să asigure simplificării executării obligației fiscale”, a adăugat Nicoleta Nemerenco.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat apreciază înalt transparența și corectitudinea în activitatea contribuabililor, implicarea și aportul considerabil întru susținerea economiei naționale prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, promovarea civismului fiscal și spiritului de conformare voluntară la prevederile legislației fiscale.
În acest sens, anual SFS încurajează contribuabilii pentru manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată prin oferirea certificatelor de credibilitate și diplomelor de gratitudine în conformitate cu Ordinul IFPS nr.396/2015 despre aprobarea Regulamentului cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor onești.
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1051 views
The date of publishing:
13 September /2021 09:35
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți
Tags:
conformare benevolă | antreprenor onest | club | SFS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.