SFS monitor
Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2020 urmează a fi depusă până la 25 martie
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii – persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, contribuabilii care desfășoară activitate profesională precum și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, au obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2020 până la 25 martie 2021 în mod electronic, conform prevederilor stabilite de art. 187 alin.(21) din Codul fiscal sau pe suport de hârtie.
Este de remarcat că persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art.512 şi 513, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, persoanele care desfășoară activități profesionale, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova sunt obligate să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.
Începând cu perioada fiscală 2020, la Capitolul 71 al Titlului II din CF au fost efectuate modificări în partea ce ține de determinarea venitului impozabil pentru agenții economici – subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM). Prin modificările operate prin Legea nr. 171/2019 a fost extinsă baza impozabilă.
Astfel, obiect al impunerii îl constituie venitul determinat conform contabilităţii financiare, obţinut în perioada fiscală de declarare, cu excepția:
a) veniturilor din subvenţii;
b) veniturilor din recuperarea prejudiciului material;
c) veniturilor din plusurile de active imobilizate şi circulante, constatate la inventariere;
d) veniturilor din decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat faţă de persoanele interdependente;
e) veniturilor din dividende;
f)veniturilor din compensarea pierderilor în urma calamităţilor şi altor evenimente excepţionale;
g) veniturilor rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul venitului impozabil în perioada aplicării regimului general;
h) veniturilor rezultate din diferenţa de curs valutar.
De asemenea, începând cu perioada fiscală 2020, agenții economici subiecţi ai sectorului ÎMM urmează să își declare obligațiile fiscale privind impozitul pe venit prin Darea de seamă privind impozitul pe venitul agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii – forma SIMM20, aprobată prin Ordinul MF nr. 40/2020, în vigoare începând cu perioada de declarare 2020.
Termenul-limită de achitare a impozitului pe venit în rate survine nu mai târziu de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie ale anului fiscal.
Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) dispun de dreptul de a achita impozitul în două etape: 1/4 din suma– până la 25 septembrie şi 3/4 din această sumă – până la 25 decembrie ale anului fiscal.
Agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii, precum și persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente achită impozitul pe venit la buget, în rate, trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului corespunzător.
Pentru informații suplimentare, contribuabilii se pot adresa la oficiul fiscal la care se deservesc sau pot telefona la Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0-8000-1525 (apel gratuit).
via | www.sfs.md
2872 views
The date of publishing:
24 March /2021 08:00
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Noutăți | Persoană juridică
Tags:
impozit pe venit | persoane juridice | 25 martie | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.