SFS monitor

IFS mun. Chișinău: neadmitere a neexecutării sarcinilor de încasări la BPN

Obiectivul cheie în activitatea Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău, este mobilizarea tuturor rezervelor și concentrarea primordială asupra încasărilor la buget, atât din contul obligațiilor curente, cât și din contul restanțelor înregistrate la bugetul public național. În scopul aplicării pe deplin a spectrului de măsuri legale de asigurare a stingerii obligației fiscale și a celor de executare silită față de contribuabilii restanțieri, atât pentru executarea sarcinilor de venituri la BPN, cât și pentru majorarea gradului de diminuare a restanțelor la buget, IFS pe mun. Chișinău a fost aprobat un grafic de fortificare a organizării și desfășurării ședințelor de lucru, cu invitarea persoanelor cu funcții de răspundere ale agenților economici, care au admis restanțe față de buget. Începând cu 22 noiembrie 2016, săptămânal, în toate sectoarele municipiului Chișinău, se organizează ședințe comune cu reprezentanți ai Administrației publice locale, CNAS, CNAM, având ca sarcină audierea și reducerea arieratelor agenților economici restanțieri. Astfel, doar în perioada 22.11.2016 – 06.12.2016 s-au desfășurat 35 ședințe de lucru, la care au fost audiați 123 de agenți economici. Drept rezultat, din numărul total de contribuabili audiați, 49 au transferat la buget 3015,2 mii lei. În același timp, aplicând pârghiile executării forțate a obligațiilor fiscale, pe parcursul primelor 11 luni ale anului 2016 s-au acumulat plăți în sumă de 201760,52 mii lei sau cu 56574,77 mii lei mai mult decât în perioada similară a anului 2015, atingând nivelul de 139,0 la sută. Concomitent, au fost sechestrate bunuri de la 46 contribuabili cu valoarea de 18958,5 mii lei. De asemenea, pe parcursul perioadei de referință, Direcțiile administrare fiscală au înaintat în adresa executorilor judecătorești 262 materiale de aderare la acțiunile întreprinse de aceștia, suma restanței constituind 152737,4 mii lei. În scopul asigurării stingerii obligației fiscale au fost suspendate operațiunile la conturile bancare la 6219 agenți economici.

via | www.fisc.md

1471 views

The date of publishing:

12 December /2016 13:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat | contribuabili | restanţe | bugetul public national

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon