SFS monitor
Marcarea cu timbru de consum, începând cu 1 mai 2021, a produselor alcoolice și din tutun destinate consumului pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM
Ca rezultat al completărilor operate în articolul 4 din Legea nr. 1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, produsele alcoolice și cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.
Modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum este similar timbrelor de acciz. În acest sens, legislația în vigoare stabilește obligația marcării în timpul fabricării a producției alcoolice și din tutun – până la perfectarea importului acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.
Design-ul timbrelor de consum a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 20 din 02.02.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 42-50 din 12.02.2021.
Timbrele de consum trebuie să fie aplicate pe ambalajul produsului, pe locurile special prevăzute și indicate în anexele la Regulamentele aprobate prin Hotărârile Guvernului nr. 1481/2006 și nr. 1427/2007, astfel încât deschiderea ambalajului să asigure deteriorarea timbrului lipit. În cazul în care ambalajul individual al produsului este învelit cu celofan sau este prevăzut cu un alt înveliș de protecție transparent, marcajele se aplică sub acest înveliș.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor vizați să întreprindă în prealabil acțiunile necesare în vederea obținerii timbrelor de consum pentru a se racorda prevederilor legislației în vigoare.
Contribuabilii care doresc să obțină timbre de consum, urmează să se adreseze la Instituţia Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” la numărul de telefon (022) 21-18-53, sau la adresa de e-mail: ctif@ctif.gov.md.
Pentru informații suplimentare apelați Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat 0 8000 1525.
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1183 views
The date of publishing:
17 February /2021 10:24
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
timbru de consum | tutun | alcool | Transnistria | contribuabil
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.