SFS monitor

Monitorizarea persoanelor fizice cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor obținute din diverse surse

Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal sunt sarcinile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, autoritatea fiscală asigură monitorizarea permanentă a gradului de conformare a contribuabililor-persoane fizice la respectarea prevederilor legislației în vigoare și declararea deplină a obligațiilor fiscale.
 
În acest sens, este examinată informația disponibilă din surse terțe cu referire la veniturile/cheltuielile înregistrate de persoane fizice și identifică persoanele cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor în proporții semnificative. Față de persoane fizice se aplică măsuri de conformare voluntară/forțată. În cadrul măsurilor de conformare voluntară, persoana fizică este informată despre datele disponibile SFS, divergențele constatate, cu recomandarea de a declara integral veniturile obținute.

 
Sursele de identificare a persoanelor fizice care obțin venituri, dar nu le declară corespunzător sunt diverse, precum:
1. venituri obținute din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente, rețele de socializare;
În rezultatul măsurilor de conformare benevolă întreprinse, 162 de contribuabili s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit, declarând venit impozabil obținut în valoare de 21.478.160 lei și impozit pe venit în sumă de 2.338.820 lei.
2. câștiguri din jocurile de noroc;
Pe parcursul anului 2021, de către SFS au fost întreprinse măsuri de conformare voluntară față 1 412 persoane fizice care în anul 2020 au obținut venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală de 116.255.380 lei. Urmare a acțiunilor de informare și conformare voluntară, 488 persoane fizice au declarat venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală 13.286.390 lei.
3. din sursele disponibile (bănci, cadastru);
Ca urmare a măsurilor de conformare voluntară aplicate față de persoanele fizice selectate din sursele disponibile (bănci, cadastru), 5 persoane au prezentat declarațiile privind impozitul pe venit, declarând venituri obținute în sumă de 360.150 lei și impozit pe venit în sumă de 31.280 lei.
4. rețele de socializare;
În perioada anului 2021 a fost examinată activitatea bloggerilor, vloggerilor și influencerilor față de care au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară /forțată.
 
Menționăm că, persoanele care nu sunt predispuse de a se conforma voluntar sunt supuse controlului fiscal.
 
În nouă luni ale anului 2021, de către organul fiscal au fost efectuate 61 de verificări fiscale la persoane fizice cu utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, în conformitate cu prevederile Capitolului 111 al Titlului V din Codul fiscal. În rezultatul verificărilor fiscale efectuate la persoane fizice, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe, penalități și amenzi în sumă totală de 63.243.170 lei.
 
De menționat că, urmare a căderii de acord, la orice etapă, cu obligațiile fiscale estimate, conform prevederilor art. 22615 alin. (23) din CF, de către 28 persoane fizice supuse verificărilor au fost achitate impozite și penalități în sumă totală de 8.825.610 mii lei.
 
În vederea evitării situațiilor de sancționare, SFS recomandă contribuabililor să respecte prevederile legislației în vigoare.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1187 views

The date of publishing:

03 November /2021 15:40

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

serviciul fiscal de stat | persoane fizice | conformare benevolă | impozite | penalități

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon