SFS monitor

Reformele SFS – apreciate de instituțiile internaționale de evaluare

Încasarea eficientă de venituri la buget este condiționată de continuarea reformării și modernizării Serviciului Fiscal de Stat, a declarat, solicitat de presă, Șeful SFS, Ion Prisăcaru. În acest context, Ion Prisăcaru a menționat că, urmare a eforturilor depuse, s-au înregistrat rezultate palpabile, acestea fiind apreciate și pe plan internațional. Astfel, conform rapoartelor Băncii Mondiale ”Doing Business” 2013 și 2014, la capitolul ”Achitarea impozitelor” Moldova a înregistrat progrese semnificative. De asemenea, Proiectul "Monitorizarea implementarii politicilor anticoruptie în APC", efectuat de Transparency International – Moldova, în ianuarie 2014, a arătat că Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este o instituție cu una din cele mai bune și funcționale pagini web, la nivel central, în anul 2013. Autorii rapoartelor au mai remarcat, în ceea ce ține de activitatea propriu-zisă a instituției, condițiile de ”deschidere” și ”transparență”, apreciindu-ne de asemenea ca una din cele mai transparente instituții publice centrale. Urmărind repoziționarea Serviciului Fiscal de Stat, a specificat Șeful SFS, dintr-o instituție de control în una prietenoasă, ce oferă servicii contribuabililor, rămânem atașați inițiativelor de modernizare a fiscului, în spiritul sloganului lansat acum un an și jumătate – ”Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului!”. Într-o perioadă scurtă de timp, de nici doi ani, se observă că schimbarea accentelor în activitatea SFS în favoarea conformării fiscale benevole deja dă roade pozitive, îmbunătățindu-se comunicarea între fisc și contribuabili, dar și crescând semnificativ veniturile încasate la buget. Astfel, la 17 decembrie 2014, Transparency International-Moldova (TI-Moldova) a prezentat rezultatele cercetării sociologice „Corupţia în Republica Moldova: percepţiile şi experienţele proprii ale oamenilor de afaceri şi gospodăriilor casnice”, care indică că a crescut considerabil numărul oamenilor de afaceri care consideră că inspectorii fiscali au un comportament corect în timpul controalelor, de la 41 % în 2005, la 80 la sută, în 2014.

via www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1345 views

The date of publishing:

12 January /2015 09:56

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

venituri la buget | reformarea | SFS | raport

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon