SFS monitor

SFS a verificat conformarea sălilor de fitness

Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o operațiune de verificare a sălilor de sport din capitală. Scopul acțiunii l-a constituit conformarea fiscală a contribuabililor care prestează servicii de întreținere a sănătății. Astfel, în perioada 7-23 martie curent funcționarii fiscali au desfășurat 39 de controale de specialitate la sălile de fitness de pe teritoriul municipiului Chișinău. Verificările s-au axat pe abateri ce țin de utilizarea mașinilor de casă și control, de efectuare a decontărilor în numerar de la consumatori, de deținere a documentelor de proveniență pentru mărfurile supuse comercializării. Timp de circa două săptămâni, inspectorii SFS au constatat, în cadrul celor 39 de controale fiscale, 28 de încălcări ale legislației fiscale, printre acestea: • 8 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea mașinii de casă și control existente (încălcând art. 8 alin. 2, litera C din Codul Fiscal al RM). • 1 caz de efectuare a încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă și control cu memorie fiscală (încălcând art. 8 alin. 2, litera C din CF al RM). • 10 cazuri de neasigurare a bilanțului numerarului în mașină de casă și control, care constă în formarea excedentului de numerar nejustificat documentar (încălcând prevederile art.8 alin. 2, litera C din CF al RM). • un caz de neasigurare a emiterii la mașina de casă și control a bonului de casă de valoarea sumei real încasate (încălcând art. 8, alin. 2, lit. C din CF al RM). • 7 cazuri de neprezentare la prima cerere persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul organelor cu atribuții de administrare fiscală a actelor de proveniență a mărfurilor expuse comercializării (încălcând art. 8 alin. 2 lit. C din CF al RM). • un caz de neprezentare organului fiscal a unor informații veridice despre schimbarea sediului subdiviziunii contribuabilului (încălcând prevederile art. 161 alin. 8, CF al RM). Drept rezultat al încălcărilor înregistrate, urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 145 mii lei și sancțiuni contravenționale în valoare de 28,6 mii lei. Menționăm: astfel de acțiuni nu au drept scop sancționarea contribuabililor, dar sunt axate pe instituirea unui cadru unitar al relațiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri și cetățeni, bazat pe încredere și susținere reciprocă. Acest fapt va condiționa reducerea considerabilă a cazurilor de încălcare a legislației fiscale, dar și a numărului sancțiunilor aplicate agenților economici.

via | www.fisc.md

1703 views

The date of publishing:

27 March /2017 17:00

Catalogul tematic

Noutăți | Noutăți fiscale

Tags:

SFS | control | control fiscal | MCC | sanctiuni | legislația fiscala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon