SFS monitor

SFS verifică serviciile de taxi

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de prevenire și combatere a evaziunilor fiscale. Complexul de acțiuni se referă la toate domeniile de activitate ale economiei naționale și se desfășoară în cazul în care evaluarea riscurilor indică un nivel înalt de neconformare la prevederile legislației. Astfel, un domeniu sensibil, care a fost evaluat cu riscuri sporite de neconformare, este transportul de pasageri în regim taxi. În scopul menținerii acestui domeniu în cadru legal, angajații SFS desfășoară cu regularitate măsuri speciale de conformare a taximetriștilor. În acest sens, astăzi, 24 ianuarie 2020, peste 20 de mașini de taxi din municipiul Chișinău au fost verificate de angajații Serviciului Fiscal de Stat, Inspectoratului Național de Patrulare și Agenției Naționale Transport Auto. Fiind trași pe dreapta, transportatorii de pasageri au fost verificați inopinat pe diverse aspecte ale legislației, oamenii legii înregistrând următoarele abateri: neeliberarea bonului de casă, neutilizarea echipamentului de casă și control, desfășurarea ilicită a activității de transportator, abateri de la Regulamentul circulației rutiere și altele. De menționat că astfel de verificări inopinate vor continua pe parcursul întregului an. Scopul acestora este conformarea transportatorilor de pasageri în regim taxi. NOTĂ: Pe parcursul anului 2019, SFS a efectuat 1 837 controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care prestează servicii de transport rutier de pasageri în regim de taxi, ca rezultat al cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 469,4 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 1, 7 mil. lei. Doar în 2020 aceasta este a patra operațiune de acest gen.




via | www.sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1483 views

The date of publishing:

24 January /2020 14:00

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Legislație fiscală

Tags:

SFS | taxi | controale | riscuri

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon