News

O nouă listă de verificare pentru controlul de stat în domeniul raporturilor de muncă

Listele de verificare pentru controlul de stat în domeniul raporturilor de muncă, aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 98 din 21.11.2022, au fost completate cu încă o listă.

 

În Monitorul Oficial de astăzi, 8 noiembrie Ministerul Muncii și Protecției Sociale a publicat ordinul nr. 153 din 27 octombrie 2023 cu privire la modificarea Ordinului nr. 98/2022.

 

Astfel,  a fost aprobată Lista de verificare pentru controlul de stat în domeniul muncii nedeclarate, achitării salariilor și plăților fără a fi reflectate în evidența contabilă și respectării regulilor privind evidența muncii zilierilor

Lista conține următoarele 8 întrebări:

  1. A încheiat angajatorul contract individual de muncă în scrie cu fiecare dintre lucrătorii săi?
  2. Munca desfășurată de lucrătorii angajatorului coincide cu munca stipulată în contractele individuale de muncă încheiate cu acești lucrători?
  3. Formele și condițiile de salarizare, precum și mărimea salariilor primite de lucrătorii angajatorului sunt fixate în contractele individuale de muncă încheiate cu acești salariați?
  4. Angajatorul asigură efectuarea înscrierilor în registrele contabile a salariului și altor plăți făcute în favoarea lucrătorilor?
  5. Angajatorul-gospodărie țărănească (de fermier) a înregistrat contractele individuale de muncă încheiate cu lucrătorii săi la autoritatea administrației publice locale?
  6. Angajatorul – beneficiar al muncii zilierilor în agricultură a înregistrat zilierii în Registrul de evidență?
  7. Angajatorul – beneficiar al muncii zilierilor în agricultură a prezentat inspecției teritorial de muncă în a cărei rază de competență este amplasat un extras din Registrul de evidență conținând înregistrările din luna precedentă, pe suport de hârtie sau în format electronic până la data de 15 a fiecărei luni?
  8. Angajatorul-beneficiar al muncii zilierilor în agricultură a asigurat exercitarea de către zilier a obligației acestuia de a semna în Registrul de evidență privind remunerația care i-a fost achitată?

 

Lista a fost aprobată în temeiul art. 51 alin. (2) din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, conform căruia controlul se desfășoară doar în baza și în limitele listei de verificare aplicabile pentru domeniul, tipul și obiectul de control în cauză. Lista de verificare poate fi aplicată doar în cazul în care este aprobată, conform rigorilor stabilite de Guvern, prin actul normativ al autorității publice centrale cu competențe în domeniul de control, la propunerea organului de control corespunzător și în urma consultărilor publice. Lista de verificare aprobată este publicată în Monitorul Oficial și pe pagina electronică a organului de control.

 

Odinul a intrat în vigoare la data publicării.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Ministerul Muncii și Protecției Sociale | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3366 views

The date of publishing:

08 November /2023 09:48

Catalogul tematic

Control de stat | Noutăți

Tags:

control de stat | munca nedeclarata

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon