News
Obligația fiscală neachitată de până la 100 de lei nu va fi considerată restanță în buget în cazul radierii GȚ inactive
Cabinetul de miniștri a oferit aviz pozitiv la o inițiativă legislativă ce prevede că suma neachitată a obligației fiscale în cuantum de până la 100 de lei să nu fie considerată restanță la bugetul de stat în cazul radierii gospodăriilor țărănești (de fermier) inactive.
Proiectul prevede suplinirea art. 129 din Codul fiscal, astfel încât să nu constituie restanță asigurarea executării art.1 (alin.2, lit f.) din Legea nr. 51/2022 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (de fermier), ce prevede condițiile de radiere a GȚ inactive din Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) și din Registrul fiscal de stat. Reamintim, această lege a fost aprobată în scopul simplificării procedurii de radiere a GȚ inactive.
După cum se menționează în nota proiectului, în procesul de implementare al Legii nr. 51/2022 s-a identificat faptul că pentru o bună parte din GȚ de-a lungul timpului au fost calculate plăți care formează datorii istorice pentru respectivii agenți economici. În majoritatea cazurilor aceste datorii sunt neînsemnate și nu depășesc suma de 100 de lei.
La momentul actual CF prevede că nu constituie restanță la buget suma neachitată a obligaţiilor fiscale în cuantum de până la 100 de lei în scopul beneficierii de reducere cu 50% a amenzii pentru încălcarea fiscală; neprezentării / anulării dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor la contul bancar şi/sau contul de plăţi al contribuabilului, emisă pentru asigurarea încasării restanţelor; atestării lipsei restanţelor faţă de BPN ale contribuabililor; asigurării executării art.13 pct.8) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; asigurării executării art.131 alin.(7) din CF și luării în evidență fiscală a conturilor bancare și/sau a conturilor de plăți în condițiile prevăzute la art. 167 din CF.
Proiectul urmează a fi aprobat de Parlament.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1032 views
The date of publishing:
20 April /2023 08:00
Catalogul tematic
Agricultura | Obligație fiscală
Tags:
radiere | restanta | gospodarie taraneasca
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.