The official monitor
În Monitorul Oficial de mîine, 28 octombrie, vor fi publicate următoarele documente oficiale
- Hotărîre cu privire la aprobarea Codului de etică şi conduită a colaboratorului vamal (nr. 1161,20 octombrie 2016).
- Hotărîre cu privire la Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2016-2020 (nr. 1164, 22 octombrie 2016).
- Hotărîre privind aprobarea Balanţei energetice de perspectivă pentru anul 2016 (nr. 1166, 24 octombrie 2016).
- Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinaţiei şi schimb de terenuri (nr. 1170, 25 octombrie 2016).
- Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Completării, încheiate prin schimb de scrisori, la Programul de cooperare pentru anul 2016 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, încheiat prin schimb de scrisori, în sensul articolului 1 paragraful 2 al Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele cinci Protocoale adiţionale (nr. 1178, 26 octombrie 2016).
- Hotărîre pentru aprobarea semnării Înţelegerii, prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea tehnică (nr. 1179, 26 octombrie 2016).
- Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Memorandumului de înţelegere dintre Serviciul Vamal de pe lîngă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare privind dezvoltarea Sistemului Informaţional Integrat Vamal bazat pe softul ASYCUDA World (nr. 1180, 26 octombrie 2016).
- Ordin privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare (nr. 114, 17 august 2016).
- Ordin privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015 (nr. 122, 20 septembrie 2016).
- Ordin cu privire la completarea şi modificarea anexei nr. 11 la Ordinul Serviciului Vamal nr.346-O din 24.12.2009, referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu (nr. 276-O, 4 august 2016).
- Ordin cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Vamal nr.346-O din 24.12.2009 ”Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea și completarea Declarației vamale în detaliu” (nr. 324-O, 9 septembrie 2016).
- Ordin cu privire la modificarea anexelor nr.10 şi nr.12 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu” (nr. 385-O, 21 octombrie 2016).
- Ordin cu privire la modificarea și completarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul IFPS nr.299 din 2 mai 2012 (nr. 790, 24 august 2016).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2439 views
The date of publishing:
27 October /2016 09:56
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Monitorul Oficial | hotarire | acte | Ministerul Finanţelor | Serviciul Vamal | IFPS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.