Panorama

ANAF neagă stabilirea unor ţinte de încasări

În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România nu a fost transmisă nicio circulară referitoare la impunerea unor ţinte pentru atragerea de sume suplimentare de către inspectorii fiscali, informează un comunicat al instituţiei, care respinge informaţiile referitoare la transmiterea unei astfel de solicitări către direcţiile locale. ANAF precizează că au fost stabilite o serie de obiective, atribuţii si măsuri, în domeniul îmbunătăţirii colectării impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate bugetului general consolidat care privesc creşterea conformării voluntare, reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane, îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii, creşterea eficienţei colectării. Potrivit Programului de Guvernare, în vederea creşterii eficacităţii ANAF în combaterea evaziunii fiscale, a creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat al statului, s-au luat o serie de măsuri în acest sens, printre care amintim stabilirea unor ţinte şi orientarea acţiunilor de inspecţie fiscală către domeniile cu risc mare de evaziune, în baza analizei de risc efectuate, arată comunicatul. ANAF precizează că, în baza prevederilor legale, „selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc”. Astfel, pentru asigurarea îmbunătăţirii colectării veniturilor la bugetul general consolidat şi în scopul monitorizării şi evaluării activităţii organelor fiscale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dezvoltat un sistem de indicatori de performanţă cantitativi şi calitativi ce sunt stabiliţi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare şi Strategia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru perioada 2017- 2020. Comunicatl mai precizează că preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, a solicitat Direcţiei Generale de Integritate demararea unei anchete privind apariţia în mass-media a unui document intern, aparţinând Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, care nu a fost aprobat de conducerea instituţiei

via | www.zf.ro

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1339 views

The date of publishing:

11 May /2017 14:00

Catalogul tematic

Noutăți | Noutăți fiscale

Tags:

ANAF | indici de performanta | analiza de risc | contribuabil | inspectie fiscala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon