Panorama

BCE: Redresarea zonei euro se consolidează, rata inflației ar putea depăși curând 1%

Redresarea zonei euro "continuă" și va progresa "într-un ritm moderat", chiar dacă se consolidează, se arată în buletinul economic din decembrie publicat de Banca Centrală Europeană (BCE). Cele mai recente date indică o tendință de creștere în trimestrul patru din 2016 iar, pe fondul majorării prețului țițeiului, rata inflației va depăși 1% la începutul anului, urmând să accelereze în 2018 și 2019, estimează BCE. De asemenea, instituția a dat asigurări că va fi continuat până în martie programul de relaxare cantitativă (QE), în valoare de 80 mld. euro. Programul va continua, însă din aprilie va fi redus ritmul lunar al achizițiilor de obligațiuni publice și private la 60 mld. euro. Acest program se va derula "până la sfârșitul lunii decembrie 2017 sau dincolo de această dată, dacă va fi necesar", a anunțat BCE. Extinzând programul de achiziții de active, dar reducând ritmul lunar, BCE ar putea încerca să prezerve măsurile sale extraordinare de stimulare, din cauza riscurilor politice care ar putea afecta perspectivele redresării zonei euro. Volatilitățile provocate de Brexit, alegerile din SUA și referendumul din Italia ar putea face guvernele mai puțin dispuse să adopte măsurile necesare pentru a transforma redresarea ciclică a zonei euro într-una structurală, apreciază analiștii. Potrivit Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba de o creștere similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea. Recent, Eurostat a anunțat că rata anuală a inflației în zona euro a crescut în luna noiembrie până la 0,6%, de la 0,5% în luna octombrie. Este cel mai ridicat nivel al inflației înregistrat de zona euro după luna aprilie 2014, ceea ce reprezintă o veste bună pentru Banca Centrală Europeană. BCE se va bucura să vadă că tendința graduală de creștere a prețurilor a continuat în luna noiembrie, a apreciat Howard Archer, analist la IHS. Banca Centrală Europeană se străduiește de doi ani să stimuleze rata inflației în zona euro, care rămâne mult sub obiectivul său țintă, o creștere a prețurilor de aproape 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

via | www.agerpres.ro

1309 views

The date of publishing:

28 December /2016 14:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

BCE | zona euro | crestere economica | rata inflației

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon