Panorama

Deficitul de colectare a TVA în România, cel mai mare din UE

România rămâne statul membru al Uniunii Europene care înregistrează cel mai mare deficit de colectare de TVA, de 37,2%, aceasta traducându-se într-o sumă neâncasată de aproximativ 7,7 mld. euro, se arată într-un comunicat al PwC, care citează un studiu al Comisiei Europene. „Pentru a pune lucrurile în context, suma necolectată din TVA este mai mare decât alocările bugetare ale României în anul 2017 pentru educație, investiții în infrastructură sau sănătate”, declară Daniel Anghel, lider impozite și taxe indirecte PwC Europa Centrală și de Est. Acesta susține că PwC România a susținut în mod constant necesitatea implementării unor măsuri de creștere a gradului de colectare a TVA și de combatere a evaziunii fiscale. „O soluție în acest sens ar fi preluarea bunelor practici ale altor state membre, cu rezultate palpabile apărute într-un termen rezonabil și numai după consultări cu mediul de afaceri și, dacă este cazul, cu Comisia Europeană. Există soluții care au avut un rol important atât în creșterea gradului de colectare, cât și din perspectiva impactului pozitiv asupra mediului de afaceri, precum: Dosarul Standard de Audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare sau menținerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA”, a adăugat Anghel. Potrivit studiului, România a înregistrat, totuși, o îmbunătățire în privința colectării de TVA pe parcursul anului 2015. „Evaziunea în zona de TVA s-a diminuat în principal ca urmare a trecerii la cota redusă de TVA pentru produsele alimentare și a măsurilor colaterale, cum ar fi taxarea inversă și limitarea plăților în numerar. Lupta împotriva fraudei TVA trebuie să continue și să fie bazată în principal pe operaționalizarea obținerii informațiilor fiscale prin intermediul infrastructurii IT a ANAF și prin automatizarea analizei de risc”, a mai arătat oficialul PwC. Studiul Comisiei Europene privind deficitul de încasare a TVA în cele 28 de state membre ale UE cuprinde date aferente anului 2015. Conform rezultatelor cercetării, țările din Uniunea Europeană au înregistrat un deficit de aproximativ de 152 mld. euro din TVA, în intervalul de referință.



via | www.agerpres.ro

1600 views

The date of publishing:

09 October /2017 08:34

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

România | TVA | colectarea impozitelor | Comisia Europeană | deficit | restanţe | PwC | plăţi

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon