Panorama
Franţa a ratat ţinta de deficit bugetar stabilită de UE
Francezilor nu li se va cere să facă eforturi suplimentare. Deşi guvernul îşi asumă un buget responsabil pentru a redresa ţara, acesta refuză orice măsură de austeritate, se arată în comunicatul guvernului, citat de AFP.Executivul de la Paris este criticat la nivel european în legătură cu ritmul aplicării reformelor structurale care ar trebui să echilibreze finanţele şi să revigoreze economia. Politicieni, oameni de afaceri şi analişti dau ca exemple pozitive Spania şi Portugalia şi comentează cu severitate situaţia din Franţa şi Italia, care întârzie aplicarea de măsuri ferme şi ţin astfel în loc întreaga zonă euro. De asemenea, guvernul a reafirmat că nu va renunţa la aplicarea reformelor promise, în ciuda costurilor pe care acestea le implică. De pildă, aproximativ nouă milioane de contribuabili ar trebui să beneficieze de pe urma unei reforme fiscale privind veniturile populaţiei, reformă care ar costa 3,2 miliarde de euro. Guvernul estimează o creştere economică a Franţei de 1% anul viitor şi de 1,9% în 2017. Credibilitatea Franţei în faţa partenerilor săi europeni a primit o nouă lovitură marţi, înainte de adoptarea principalelor linii directoare ale bugetului pe 2015, în urma anunţării unei datorii publice care a depăşit pentru prima oară 2.000 de miliarde de euro. Potrivit Institutului naţional de statistică, datoria publică a atins la sfârşitul celui de-al doilea trimestru 2.023,7 miliarde de euro, cu 28,7 miliarde de euro mai mare comparativ cu trimestrul precedent. În termeni procentuali, datoria a atins 95,1% din PIB, fiind cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul de la sfârşitul primului trimestru, potrivit unui comunicat al institutului. Creşterea datoriei a fost provocată de cheltuielile statului, care au crescut cu 35,2 miliarde de euro, în timp ce datoriile administraţiilor de securitate socială şi ale administraţiilor locale au scăzut.
via www.zf.ro
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1414 views
The date of publishing:
02 October /2014 09:15
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Franța | datorii | PIB | buget
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.