Panorama

Ţintă eşuată

Miniştrii de finanţe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene au recunoscut la sfârşitul săptămânii trecute că cele mai mari 20 de economii ale lumii (G20) nu-şi vor putea atinge ţinta legată de generarea de creştere economică suplimentară prin intermediul reformelor până în anul 2018 şi au cerut să se reflecteze asupra motivelor din spatele acestui eşec. Ţările G20 au convenit în anul 2014 să-şi impulsioneze creşterea economiilor cu cel puţin încă două puncte procentuale în decurs de cinci ani prin intermediul reformelor, urmând să adauge peste $2.000 de mld economiei mondiale şi să creeze milioane de noi locuri de muncă. Se pare că nu ne vom realiza ambiţia de a adăuga 2 procente ratei de creştere economică în decurs de cinci ani până în 2018, se arată într-un document aprobat de miniştrii de finanţe ai ţărilor membre UE pentru viitoarea reuniune a liderilor financiari G20 care va avea loc pe 20 şi 21 aprilie în Washington. Ar trebui să reflectăm asupra comunicării potrivite privitoare la obiectivul 2 în 5 şi să realizăm o analiză pentru a înţelege de ce nu ne vom putea atinge acest obiectiv, se arată în document. Accelerarea implementării reformelor structurale şi a investiţiilor în infrastructură este vitală, se mai arată în documentul pregătit pentru următoarea reuniune G20. Delegaţiile UE care vor participa la reuniunea din Washington vor reitera de asemenea faptul că economiile G20 ar trebui să evite toate formele de protecţionism, să susţină acordul de la Paris privitor la schimbările climatice şi abordarea multilaterală faţă de impozitare şi reglementările din sectorul financiar, se arată în document. Declaraţia, deşi una standard în cazul reuniunilor anterioare G20, a devenit problematică de la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite de anul trecut. La reuniunea din martie din oraşul german Baden Baden, miniştrii de finanţe G20 au renunţat la un angajament de a menţine comerţul mondial liber şi deschis, cedând în faţa unei Americi din ce în ce mai protecţioniste. Întrerupând o tradiţie de un deceniu de susţinere a comerţului liber, G20 au făcut numai o referire simbolică la comerţ, o înfrângere clară a ţării gazdă a reuniunii, Germania, care se opune încercărilor noii administraţii germane de a dilua angajamentele anterioare. În acelaşi timp, oficialii G20 au eliminat din declaraţie un angajament de a finanţa lupta împotriva schimbărilor climatice, o mişcare anticipată având în vedere atitudinea preşedintelui Trump privitoare la subiectul încălzirii globale.

via | www.zf.ro

1378 views

The date of publishing:

11 April /2017 16:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

G20 | cresterea economica | economia mondiala | locuri de muncă | comertul mondial

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon