Panorama

Oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume

Londra este oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume, iar Marea Britanie are cei mai mulţi miliardari pe cap de locuitor, cei mai bogaţi fiind fraţii Sri şi Gopie Hinduja, originari din India, cu o avere de 11,9 miliarde lire, potrivit unui studiu comandat anual de publicaţia The Sunday Times. Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a crescut pentru prima oară la peste 100, potrivit Sunday Times Rich List 2014. Astfel, numărul miliardarilor a ajuns la 104, iar averile lor cumulate sunt de peste 301 miliarde de lire sterline, faţă de 245 miliarde de lire în 2013. În Londra locuiesc 72 de miliardari, mai mulţi decât în oricare alt oraş din lume, capitala britanică fiind urmată la mare distanţă de Moscova, unde trăiesc 48 de miliardari. Pe locul al treilea se află New York, cu 43 de miliardari, San Francisco cu 42, Los Angeles cu 38 şi Hong Kong cu 34. Cei 104 miliardari care locuiasc în Marea Britanie au averi cumulate de 301,13 miliarde de lire (368,75 miliarde de euro). Potrivit topului de anul trecut, în Marea Britanie erau 88 de miliardari, cu averi cumulate de 245,66 miliarde de lire (300,8 miliarde de euro). În prezent, averile cumulate ale miliardarilor din Marea Britanie sunt peste nivelul dinainte de declanşarea crizei financiare, de 201,99 miliarde de lire (247 miliarde de euro), înregistrat în 2008. În schimb, conform datelor publicate vineri, PIB-ul pe cap de locuitor din Marea Britanie, indicator folosit la măsurarea averii medii a populaţiei, a scăzut de la un maxim atins în 2008. pe care nu îl va depăşi, conform estimărilor, înainte de 2017. Potrivit organizaţiei umanitare Trussell Trust, cea mai importantă bancă de alimente din Marea Britanie, numărul persoanelor care au solicitat ajutoare alimentare de urgenţă a crescut cu 163% în decurs de un an, la sfârşitul lunii martie fiind în această situaţie 913.000 de persoane. Cifra este considerată şocantă de Trussell Trust, întrucât nu include persoanele care au cerut ajutor altor organizaţii şi nici pe cei cărora le-a fost ruşine să solicite acest tip de sprijin. În fruntea topului miliardarilor se află fraţii Sri şi Gopie Hinduja, originari din India, care conduc Hinduja Group şi au o avere estimată la 11,9 miliarde de lire. Magnatul rus Alişer Usmanov, acţionar la clubul de fotbal Arsenal, deţinătorul unei averi de 10,65 miliarde de lire, a căzut pe poziţia a doua. Cel mai bogat britanic este ducele de Westmister, cu o avere de 8,5 miliarde de lire, aflat pe locul 10. Alte figuri cunoscute din acest top sunt patronul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici (8,52 miliarde lire), proprietarul Sports Direct, Mike Ashley (3,75 miliarde lire ) şi fondatorul Virgin Group, Sir Richard Branson (3,6 miliarde lire).

via www.zf.ro

1627 views

The date of publishing:

14 May /2014 14:10

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

miliardari | bogati | londra | business

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon