Panorama

Președintele ANAF, despre protestul spontan al angajaților: Voi face demersurile necesare ca nemulțumirile lor să fie auzite

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din România, Bogdan Nicolae Stan, susține că va face demersurile necesare, astfel încât nemulțumirile angajaților "să fie auzite" și să se găsească soluții " în vederea bunei funcționări a activității instituției". "Nemulțumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuții cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanțelor și al menținerii sporului de 15%. În mod onest și deschis suntem în dialog permanent cu aceștia. Le solicit și pe aceasta cale să își reia lucrul și îi asigur că în calitatea mea de președinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulțumirile lor să fie auzite și să găsim soluții în vederea bunei funcționări a activității instituției", a declarat, luni, Bogdan Nicolae Stan, președintele ANAF, într-un comunicat remis presei. Liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor “Sed Lex”, Vasile Marica, susține că 23.000 de angajați din Finanțe au întrerupt lucrul, luni dimineața, la nivelul întregii țări, nemulțumiți de nivelul de salarizare din sistem, iar Guvernul "nu poate să ignore 23.000 de oameni în stradă". "Este vorba despre legea salarizării care duce la scăderi de salarii. Este simplu și fără nicio explicație în plus. Nu știu ce se va întâmpla. Vom discuta probabil cu Ministerul Finanțelor și după aceea vom avea un răspuns. La ora actuală nu aș putea să spun. De două săptămâni ne chinuim să găsim o soluție la toate problemele astea, sindicatele nu au putut să le ofere, oamenii pe care îi reprezentăm sunt oameni pregătiți, oameni cu studii, și-au făcut calcule și au văzut că scad salariile și de aceea au ieșit în stradă", a declarat, luni, Vasile Marica, prezent la protestul din fata Ministerului Finanțelor Publice. Întrebat cât timp va dura protestul, Marica a răspuns: "Nu știu. Colegii mei, cât vor hotărî ei, atât vor sta". Angajații din Finanțe au declanșat luni dimineața un protest spontan la nivel întregii țări, aceștia fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării bugetare, care prevede scăderi salariale de până la 20% din salariul actual în acest sector. Protestul a început la Direcția Finanțe București, dar de la ora 10:30 cei aproximativ 500 de protestatari au plecat în marș către Ministerul Finanțelor Publice.




via | www.agerpres.ro

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1787 views

The date of publishing:

16 May /2017 12:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

salariu | România | proteste | buget | finanţe

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon