News

Peste 200 de companii vor participa la Gala Businessului Moldovenesc 2023

Peste 200 de companii vor participa la Gala Businessului Moldovenesc, care va fi organizată la Chișinău la data de 9 iunie 2023. În cadrul acesteia, vor fi anunțați câștigătorii concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. La edițiile din acest an, a fost depus un număr record de dosare, cifrele fiind cu circa 10 la sută mai mari decât în anii precedenți. 


„Ne bucură faptul că antreprenorii sunt interesați să-și  promoveze brandurile, mărcile comerciale, dar și faptul că investesc în calitatea produselor și serviciilor lor. În acest an, avem un număr de 110 companii care au depus la 16 nominalizări la concursul „Marca comercială a anului” și 45 de cereri la „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. Numărul dosarelor depuse este cu aproximativ 10 la sută mai mare decât în anul precedent la ambele concursuri. La Gala Businessului Moldovenesc vor participa peste 200 de companii autohtone”, a afirmat Sergiu Harea, președintele CCI a RM.


Fiind la cea de-a XX-a ediție, concursul „Marca comercială a anului” este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piața internă şi externă. Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor” este la cea de a IX-a ediție. Scopul acestuia este de a evidenția companiile care au implementat cu succes managementul calității și de a promova abordările moderne ale calității.


Pe parcursul anilor, 1800 de mărci au fost promovate și susținute de către CCI grație concursului „Marca comercială a anului”, iar la concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității” au participat până în prezent peste 500 de companii.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

638 views

The date of publishing:

06 June /2023 17:20

Domeniu:

Noutăți

Tags:

gala businessului moldovenesc | comunitatea de afaceri

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon