News

Planul activității Guvernului pentru anul 2024: urmează implementarea a peste 550 de acțiuni

În cadrul ședinței din 22 noiembrie curent, Executivul a aprobat proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul 2024, care prevede realizarea de către ministerele și alte autorități administrative centrale, pe parcursul anului următor a 551 acțiuni, inclusiv, 138 reprezintă proiecte de legi, 404 – proiecte de hotărâri ale Guvernului, 9 – documente de politici publice.

 

Conform Planului, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), în anul 2024, în scopul reducerii numărului de documente confirmative, digitalizării serviciilor G2B prin SIA GEAP urmează să vină cu proiectul modificărilor la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, cu revizuirea Nomenclatorului actelor permisive.

 

Se preconizează și revizuirea cadrului normativ aferent lichidării benevole a afacerii și simplificării procedurilor de lichidare a întreprinderilor ca urmare a insolvabilității. Totodată, este pusă sarcina elaborării modificărilor la Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, ce vor asigura digitalizarea completă a procesului de înregistrare a întreprinderii, suspendare a activității și operare a modificărilor în documentele de constituire.

 

MDED urmează să asigure și elaborarea unui proiect de modificare al Codului fiscal ce va prevedea instituirea și dezvoltarea unui regim fiscal și de raportare/control simplificat pentru micro întreprinderi. În altă ordine de idei, este preconizată optimizarea controalelor de stat planificate asupra activității rezidenților zonelor economice libere și al parcurilor industriale în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Prin modificarea Legii nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației se urmărește scopul extinderii până în anul 2035 a garanției de stat privind impozitul unic pentru subiecții din domeniu; extinderea genurilor de activitate eligibile a fi desfășurate în parc și instituirea Consiliului parcului IT.

 

Ministerul Finanțelor, până la finele anului viitor, urmează să asigure revizuirea prevederilor tratatelor bilaterale pentru evitarea dublei impuneri cu statele partenere ale Republicii Moldova; ajustarea sistemelor informaționale vamale naționale la cele comunitare; ajustarea prevederilor privind achizițiile publice la standardele UE; aprobarea Conceptului de reengineering pentru sistemul electronic de achiziții din perspectiva integrării și interoperabilității acestuia la nivel național și European; revizuirea sistemului de salarizare și motivare a personalului din sectorul bugetar etc.

 

Ministerul Finanțelor va elabora și modificări la Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor și Legea insolvabilității nr.149/2012, prin care va fi revizuit cadrul legal aferent lichidării băncilor, inclusiv prin introducerea unei proceduri de lichidare forțată care să asigure atingerea obiectivelor de politici publice.

 

Costul total de elaborare a actelor normative prevăzute în Plan se estimează la circa 38,1 mil. lei. Resursele financiare respective, preponderent, reprezintă costurile administrative ce vor fi suportate de autorități în procesul de elaborare a proiectelor planificate, acestea fiind prevăzute în CBTM pentru 2024-2026 și propuse pentru proiectul bugetului 2024, precum și resursele din asistența tehnică a partenerilor de dezvoltare.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

894 views

The date of publishing:

23 November /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

guvern Moldova | plan de activitate

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon