SFS monitor

Prețul de referință pentru vânzarea cu amănuntul a țigaretelor și țigărilor de foi în anul 2025

Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii care activează în domeniul comerțului cu țigarete și țigări de foi despre faptul că în anul 2025 prețul de referință pentru un pachet ce conține 20 de unități de produs menționat constituie 42,35 lei.

 

Autoritatea atenționează că se interzice vânzarea de către orice persoană a țigaretelor şi a ţigărilor de foi (cigarillos) la preţ mai mic decât cel de referinţă. Încălcarea acestei prevederi atrage după sine aplicarea sancțiunii conform art. 2621 alin.(3) din Codul fiscal, potrivit căruia înregistrarea preţului maxim de vânzare a ţigaretelor la o valoare mai mică decât preţul de referinţă, comercializarea ţigaretelor şi a ţigărilor de foi (cigarillos) la un preţ mai mic decât preţul de referinţă se sancţionează cu amendă în mărime de la 30% la 50% din valoarea ţigaretelor şi/sau a ţigărilor de foi (cigarillos) aflate în stoc la momentul controlului, pornind de la preţul de referinţă.

 

Potrivit prevederilor art.1233 alin.(1) din Codul fiscal, prețul de referință (per pachet) reprezintă valoarea rezultată prin aplicarea (înmulțirea) cotei accizei minime pentru anul de referință la volumul în expresie naturală (1 000 bucăţi) cu coeficientul de 1,46 înmulțit la numărul de ţigarete în pachet şi împărţit la 1 000.

 

Pentru anul 2025 cota minimă a accizei pentru 1 000 de unități de țigări sau țigări de foi constituie 1 450,48 lei.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat

291 views

The date of publishing:

03 January /2025 15:24

Catalogul tematic

Sancțiuni fiscale | Noutăți fiscale

Tags:

Cod fiscal | sanctiune | tigari

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon