News

Principiile organizării și funcționării SI „Depozitarul public al situațiilor financiare”, aprobate

În cadrul ședinței din 6 decembrie curent Guvernul a susținut Regulamentul privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional „Depozitarul public al situațiilor financiare” (SI DPSF) elaborat de către Biroul Național de Statistică, în vederea implementării prevederilor art.8 alin.(4) din Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017, potrivit cărora BNS gestionează DPSF, precum și art.18 și art. 22 lit. d) din Legea nr. 467/2003 cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat.

 

Conform proiectului, implementarea DPSF se face în vederea realizării mai multor obiective, inclusiv, integrarea datelor din situațiile financiare primite din sursele oficiale, utilizând un format comun, bazat pe standardul de reprezentare și schimb de date financiare – XBRL; asigurarea accesului public la situațiile financiare, raportul conducerii și raportul auditorului ale unităților de drept din RM; furnizarea datelor din situațiile financiare în conformitate cu actele normative în domeniul schimbului de date și interoperabilității.

 

Totodată, sistemul va asigura accesul rapid, garantat la date, în funcție de rolurile și atribuțiile utilizatorilor autorizați; standardizarea datelor, a mesajelor și a acțiunilor entităților cu acces autorizat la DPSF;  reducerea costurilor operaționale, sporirea calității mijloacelor de comunicare și reducerea timpului de răspuns pentru obținerea datelor necesare etc.

 

Conform Regulamentului, proprietarul DPSF va fi statul, care își va realiza dreptul de proprietate asupra sistemului informațional. În calitate de posesor și deținător al depozitarului este desemnat BNS care urmează să asigure condițiile juridice, financiare și organizatorice pentru crearea, administrarea, mentenanța și dezvoltarea SI DPSF, cu excepția celor care sunt în competența altor subiecți ai raporturilor juridice aferente creării și ținerii DPSF.

 

Se prevede că furnizorii de date pentru DPSF – entități publice din RM care vor furniza date privind situațiile financiare colectate de la entități și stocate în sistemele informaționale deținute de acestea sunt Serviciul Fiscal de Stat în calitate de deținător al Ghișeului unic de raportare – raportare.gov.md, de unde DPSF va consuma date despre situațiile financiare prezentate de entități prin intermediul ghișeului; Ministerul Finanțelor în calitate de deținător de date privind situațiile financiare prezentate de autoritățile administrației publice centrale și locale; Banca Națională a Moldovei în calitate de deținător de date privind situațiile financiare recepționate de la bănci, organizațiile de creditare nebancara, asociații de economii si împrumut, societățile de asigurare sau reasigurare și birourile istoriilor de credit.

 

Printre furnizori de date sunt prevăzuți BNS în calitate de deținător al SI al Biroului Național de Statistică de prelucrare a situațiilor financiare și Registrului unităților statistice, de unde DPSF va consuma date cu privire la situațiile financiare digitalizate, depuse la BNS pe suport de hârtie, și respectiv, date despre entitățile sau alții subiecți care solicită servicii electronice furnizate de DPSF și Agenția Servicii Publice în calitate de deținător al SIA Registrul de stat al unităților de drept, de unde DPSF va consuma date cu privire la unitățile de drept înregistrate în RM.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

794 views

The date of publishing:

07 December /2023 08:00

Data replasarii

07 December /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

situatii financiare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon