News

Procedurile plasării, vânzării şi răscumpărării VMS destinate persoanelor fizice din RM, elaborate

Ministerul Finanțelor, în scopul implementării Sistemului Informațional „Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova” (platforma electronică), a elaborat și înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la plasarea, vânzarea și răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din RM (Regulament).

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă de către autori, Regulamentul va stabili regulile și procedurile privind plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat (VMS) destinate persoanelor fizice din RM, prin intermediul platformei electronice. De menționat că actul normativ nu se va aplica tranzacțiilor cu VMS, altele decât cele efectuate prin intermediul platformei electronice.

 

Conform proiectului, prevederile Regulamentului se vor aplica Ministerului Finanțelor în calitate de emitent al VMS, Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (DCU) în calitate de operator al Sistemului DCU și responsabil de înregistrarea, evidența și decontarea VMS, persoanelor fizice eligibile în calitate de investitori retail, dealerilor primari la efectuarea tranzacțiilor de cumpărare a VMS deținute de către investitorii retail și IP Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe în calitate de deținător al platformei electronice și administrator tehnic al acesteia.

 

Se propune ca accesul investitorului retail pe platforma electronică și la operațiunile disponibile pe aceasta, să se efectueze în baza contului de utilizator care se va crea și utiliza în baza autentificării investitorului prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass). Autentificarea prin MPass se va efectua în baza semnăturii electronice a investitorului.

 

Eligibil pentru crearea contului pe platforma electronică, accesul și utilizarea serviciilor va fi persoana fizică care este cetățean al RM; are un act de identitate valabil la momentul creării contului de utilizator; are vârsta minimă de 18 ani împliniți la momentul procurării VMS; are un cont de plăți valid deschis la unul din prestatorii locali de servicii de plăți; dispune de semnătură electronică avansată calificată; completează formularul destinat identificării clientului conform Legii nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului; acceptă termenii și condițiile plasate pe platforma electronică. Odată cu înregistrarea contului de utilizator, persoana fizică este considerată investitor retail.

 

Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la 11 martie anul curent. 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

294 views

The date of publishing:

28 February /2024 08:00

Domeniu:

Noutăți | Persoana fizică

Tags:

bunuril imobiliare | persoana fizică | vînzare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon