News

Programul 373: un nou program de stimulare a investițiilor inovaționale

Pentru a sprijini dezvoltarea economiei naționale este necesară o abordare coordonată și concentrată asupra investițiilor în inovații și afaceri. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor inovaționale „373”.

 

Acest program are drept scop asigurarea cu finanțări accesibile a întreprinderilor mici și mijlocii care implementează proiecte investiționale inovative, prin acordarea creditelor investiționale de către băncile comerciale din Republica Moldova cu compensarea parțială a ratei dobânzii de către stat, prin intermediul Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică (FACEM) și garantarea, după caz, a creditelor cu garanții financiare prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru ÎMM (FGC).

 

Programul compensează creditele investiționale eligibile cu o maturitate de cel puțin 3 ani, oferind compensare în mărimea necesară pentru ca rata dobânzii efective aplicată de  băncile licentiate conform contractului de credit și achitată de către beneficiar să nu depășească:

7% anual pentru creditele acordate în monedă națională și 3% anual pentru creditele acordate în valută (USD sau EUR).

 

Pentru a deveni beneficiar a Programului, solicitanții trebuie să întrunească cumulativ o serie de criterii, printre care: să fie înregistrat în Registrul de stat al unităților de drept din RM și să nu fie în proces de insolvabilitate, reorganizare sau lichidare, să nu dețină beneficiari efectivi înregistrați și/sau rezidenți ai jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență stabilite conform actelor normative ale autorității de supraveghere, precum și ale Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, să nu aibă datorii restante față de bugetul public național la data acordării creditului, să dețină un plan de afaceri și proiecții financiare care să demonstreze fezabilitatea și impactul potențial al proiectului investițional etc.

 

Sunt eligibile spre compensare conform Programului dobânzile aferente creditelor investiționale, cu excepția celor utilizate pentru finanțarea:

 

  • costurilor de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora acoperite de alte programe/proiecte de asistență și/ sau subvenții de stat, inclusiv contribuția proprie; pierderilor la schimbul valutar; 
  • recreditarea și finanțarea costurilor de leasing, credit, inclusiv dobânzile și comisioanele aferente;
  • costurilor de arendă sau locațiune a spațiilor/oficiilor/terenurilor;
  • activelor circulante, materialelor, consumabilelor, cheltuielilor administrative; cheltuielilor de remunerare a personalului;
  • tehnicii agricole, care se încadrează conform criteriilor în programele de finanțare dedicate agriculturii și implementate de AIPA, ADMA, Livada Moldovei, IFAD;
  • autoturismelor destinate transportului de persoane sau a imobilelor cu destinație locativă.

 

 

 

Valoarea maximă a creditului ce poate fi acordat de către băncile participante la Program unui beneficiar eligibil nu poate depăși 15 mil. lei. Programul va fi implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1749 views

The date of publishing:

04 May /2023 08:00

Catalogul tematic

Investiții de capital

Tags:

inovatii | atragere a investițiilor

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon