News

Programul de lucrări statistice 2024: ce informații suplimentare ar putea furniza autoritățile

Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2024. Programul include lista lucrărilor și cercetărilor statistice care urmează a fi realizate de BNS pe parcursul anului 2024 (115 titluri de lucrări), precum și lucrările executate și informațiile furnizate de alte autorități publice în adresa BNS (124 titluri de informații statistice).

 

 

Astfel, pentru Serviciul Fiscal de Stat este preconizată prezentarea următoarelor informații :

  • Forma IPC21 „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate” (lunar);
  • Forma TAXI18 ”Darea de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi” (lunar);
  • Informația vizând rezultatele controalelor fiscale (forma nr.4-SF) (anual);
  • Informația vizând rezultatele controalelor fiscale: 1) controale fiscale efectuate în total 2) din ele stabilite încălcări. Sumele calculate suplimentar ca urmare a controalelor fiscale total, din care: a) TVA; b) accize; c) impozitul pe venit; d) sancțiuni fiscale; e) amenzi; f) altele (anual);
  • Informația vizând mărfurile supuse accizelor și accizele calculate conform poziției tarifare a mărfurilor, date generalizate, și anume: 1) volumul în expresie naturală 2) valoarea fără TVA și accize 3) suma accizelor calculate (annual/trimestrial);
  • Forma VEN 12 „Declarația cu privire la impozitul pe venit” (rândurile 010, 0101, 0102) (anual);
  • Forma SIMM 20 Darea de seamă privind impozitul pe venitul agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (rândurile 1, 6, col.2) (anual);
  • Forma TVA12 ”Declarația privind TVA” (boxele 1, 2, 3, 6, 12 ) (lunar);
  • Taxa pentru patenta de întreprinzător conform genurilor de activități economice, prevăzute în anexa la Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător (anual);
  • Forma TL 13 „Darea de seamă pe taxele locale” 1) din darea de seamă (rândul 1, col.5) 2) din anexă descifrarea rândului 1 (clasificarea bugetară 122/28) col.3, 4, 7 (trimestrial);
  • Formularul UNIF 18 ”Darea de seamă unificată (Declarația) (codul 010, 0101, 0102) (anual);
  • Date dezagregate din sistemul informațional ”Monitorizarea electronică a vânzărilor” la nivel de entitate din activitatea de comerț cu amănuntul (la solicitare) conform structurii bonului de casă (lunar).

 

 

Ministerul Finanțelor va prezenta:

  • Informația privind executarea bugetului public național (separat pe tipuri de bugete);
  • Informația privind executarea bugetului de stat și a bugetelor locale;
  • Informația privind executarea bugetului de stat și a bugetelor locale în profil teritorial (separat pe tipuri de bugete);
  • Informație privind mijloacele fixe, uzura mijloacelor fixe (uzura calculata) și amortizarea activelor nemateriale ale autorităților publice centrale;
  • Informația pentru Standardul special de diseminare a datelor (SDDS): Buget public național; Bugetele administrate de Guvern; Datoria de stat și Datoria de stat și datoria UAT.
  • Informația privind cheltuielile efective pentru bunuri și servicii educaționale produse de autoritățile locale și centrale, cum ar fi serviciile de personal, clădirile, manualele școlare, precum și servicii suplimentare, administrație și alte activități; transferuri primite din surse internaționale; transferuri și plăți publice pentru educație către sectorul privat; transferuri interbugetare, cheltuielile proprii ale instituțiilor de învățământ la autofinanțare (conform metodologiei Institutului de Statistică UNESCO  pentru Chestionarul UIS_ED_B);
  • Informația privind executarea cheltuielilor pentru protecția socială a populației;
  • Alocări din bugetul de stat pentru cercetare-dezvoltare.

 

 

La rândul său, Serviciul Vamal va prezenta:

  • Informații privind exporturile și importurile de mărfuri realizate de persoanele juridice și persoanele fizice;
  • Valoarea importurilor de mărfuri cu evidențierea (pentru fiecare valoare de marfă importată în parte) a plăților privind TVA, accizele, taxa vamală, taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, taxa special (trimestrial, anual)

 

După cum se menționează în nota proiectului, pentru extinderea elaborării statisticilor oficiale și eficientizarea utilizării resurselor disponibile, cu reducerea sarcinii informaționale asupra respondenților, Programul de lucrări statistice pentru anul 2024 prevede furnizarea în adresa BNS a datelor administrative adiționale, de către:

  • Ministerul Finanțelor: alocări din bugetul de stat pentru cercetare-dezvoltare, care sunt necesare pentru elaborarea statisticii cercetării-dezvoltării;
  • Serviciul Fiscal de Stat – date din: Forma TAXI18 ”Darea de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi”, care sunt necesare pentru elaborarea statisticii muncii și efectuarea calculelor experimentale pentru statistica salariilor și din Sistemul informațional ”Monitorizarea electronică a vânzărilor” la nivel de entitate din activitatea de comerț cu amănuntul ( la solicitare) conform structurii bonului de casă, care sunt necesare pentru elaborarea statisticii prețurilor de consum.

 

Proiectul va fi prezentat spre avizare autorităților interesate, iar anunțul privind inițierea consultărilor publice urmează a fi plasat pe portalul particip.gov.md, precum și pe pagina oficială a BNS.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1054 views

The date of publishing:

09 August /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

lucrari statistice

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon