News

Proiectul politicii fiscale 2024: cota impozitului pe venit reținută din dobânzile achitate persoanelor fizice rezidente de către bănci ar putea fi revizuită

Cota impozitului pe venit reținută din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente de către bănci, asociații de economii şi împrumut, precum și emitenții de valori mobiliare corporative, ar putea fi redusă de la 7% la 6%. Măsura ce vizează modificarea art. 901, alin 37 este inclusă în proiectul de lege ce vizează politica fiscală și vamală 2024, propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.

 

 Conform notei informative, această măsură are ca scop stimularea investițiilor, care sunt, în special, economiile populației și impulsionarea dezvoltării unor laturi colaterale ale economiei.

 

 Totodată, în vederea unificării cotelor impozitului pe venit aferent veniturilor investiționale s-a propus micșorarea cotei la dobânzile aferente valorilor mobiliare de stat de la 12% la 6%, în acest mod asigurându-se că, indiferent de maturitatea valorii mobiliare de stat procurate, abordarea va fi aceeași din punct de vedere a tratamentului fiscal. Astfel, proiectul conține modificări și la alin 38 din articolul menționat mai sus.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

466 views

The date of publishing:

24 May /2023 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

persoana fizică | dobinda la credite | impozit pe venit | cota impozitului

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon