News

Proiectul politicii fiscale 2025: regimul fiscal al veniturilor obținute din darea în locațiune de persoană fizică nerezidentă unei persoane fizice rezidente

Ajustarea art. 74 din Codul fiscal (CF), prevăzută în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2025 care a fost înaintat pentru consultări publice, are drept scop simplificarea procesului de administrare a veniturilor obținute de la darea în locațiune, sublocațiune etc., de către nerezidenți la persoanele fizice rezidente.

 

În condițiile aprobării inițiativei în redacția autorilor, veniturile obținute din darea în locațiune de către o persoană fizică nerezidentă unei persoane fizice rezidente va fie impozitate în mărimea de 12% din valoarea lunară a contractului, similar regimului fiscal aplicat rezidenților.

 

 

Astfel, se prevede completarea art. 74 (Reguli de impozitare a veniturilor nerezidenţilor obţinute de la alte persoane rezidente) din CF cu un alineat nou (alin. (11) care stabilește că prin derogare de la prevederile alin.(1), veniturile nerezidențelor specificate la art.71 alin.(1) lit.k) și k1) obținute de la persoane altele decât cele menţionate la art.90 din CF urmează a fi supuse impozitului pe venit în mărimea de 12% din valoarea lunară a contractului. Totodată, se propune ca persoanele menţionate supra să fie obligate, în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, să-l înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat.

 

Impozitul se va achita lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de autoritatea fiscală. Dacă data încheierii contractului se efectuează după data de 25, termenul de plată în această lună va fi data de 25 a lunii următoare lunii transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă a bunului imobil.

 

Completările propuse mai prevăd că în cazul neînregistrării contractului de locaţiune, arendă, uzufruct, superficie privind proprietatea imobiliară şi al neachitării impozitului din venitul obţinut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prin metode şi surse indirecte, în conformitate cu prevederile art.189 şi 225 din CF.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

340 views

The date of publishing:

10 June /2024 07:56

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Rezident | Nerezident | Politica bugetar-fiscală

Tags:

Aprobarea politicii bugetar fiscale | persoana fizică | rezident | impozitarea nerezidentilor | chirie

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon