Questions and answers

1. (29.1.14.2) Care sunt consecințele fiscale în cazul decesului întreprinzătorului individual?

În conformitate cu art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007, activitatea întreprinzătorului individual încetează în cazul decesului confirmat prin hotărîre judecătorească sau prin certificat de deces eliberat de organul de stare civilă competent. De asemenea, potrivit art.31 alin.(2) din Legea menționată, activitatea întreprinzătorului individual se consideră încetată din momentul radierii acestuia din Registrul de stat. Conform art.34 alin.(1) din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845-XII din 03.01.1992, lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane. În conformitate cu art. 34 alin. (2) din Codul civil, persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. Concomitent, art. 35 din Codul civil prevede că persoana fizică răspunde pentru obligațiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepția bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite. Astfel, persoana fizică intră în diverse raporturi juridice, dobândind şi exercitând drepturi sau asumându-şi obligații. Pentru obligațiile care-i revin, persoana fizică poartă răspundere cu toate bunurile din patrimoniul său. Potrivit art. 453 alin.(1) din Codul civil, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate. Conform art. 455 alin.(1) din Codul civil, bunuri sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale. Totodată, conform art.2162 alin.(1) din Codul civil, moştenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (moştenitori). Astfel, activitatea întreprinzătorului individual încetează, fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării Codului civil, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019)

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1843 views

The date of publishing:

17 June /2019 10:55

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Obligație fiscală | Noutăți fiscale

Tags:

intreprindere individuala | deces | obligaţie fiscală | cod civil | drepturi | moştenire

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon