Questions and answers

1. (29.2.1.14) Cum se impozitează venitul persoanei fizice cetățean străin /apatrid rezident al Republicii Moldova obținut din surse aflate în afara Republicii Moldova?

În conformitate cu prevederile art.13 alin.(1) lit.d) și art.14 alin.(1) lit. d) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozitul pe venit este venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepția venitului din investiții şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni străini şi apatrizi care desfășoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, potrivit prevederilor art.12 pct.5) din Codul fiscal, venitul din investiții reprezintă venitul obținut din investițiile de capital şi din investițiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activități nu este regulată, permanentă şi substanțială. În același timp, art.12 pct.6) din Codul fiscal definește venitul financiar ca venit obţinut sub formă de royalty (redevenţă), anuităţi, de la darea bunurilor în arendă, locaţiune, de la uzufruct, pe diferenţa de curs valutar, de la activele ce au intrat în mod gratuit, alte venituri obţinute ca rezultat al activităţii financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială. Astfel, în cazul în care cetățeanul străin/apatridul rezident al Republicii Moldova, obține venit din investiții și/sau financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, acest venit nu constituie obiect al impunerii cu impozitul pe venit în Republica Moldova. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Hotărîrii Guvernului nr. 693 din 11.07.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr.295-308 din 10.08.2018) și abrogării Hotărîrii Guvernului nr. 77 din 30.01.2008]

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1020 views

The date of publishing:

19 September /2018 10:40

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică

Tags:

persoane fizice | rezident | Republica Moldova | practica fiscala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon