Questions and answers
1. (5.9.2.2) Care persoane fizice-cetăţeni sunt scutite de impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar?
Reieşind din prevederile art. 283 alin. (1) al Codului fiscal, de scutire de plata impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar beneficiază categoriile de persoane fizice indicate la lit. h)–l), respectiv:
h) persoanele de vîrstă pensionară, persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, persoanele cu dizabilităţi din copilărie, persoanele cu dizabilităţi medii (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afghanistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl), precum şi persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate);
i) familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;
j) familiile militarilor căzuţi în acţiunile de luptă din Afghanistan şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;
k) familiile care au copii cu dizabilităţi în vîrstă de pînă la 18 ani şi membrii familiilor care au la întreţinere şi îngrijire permanentă persoane cu dizabilităţi;
l) familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi persoanele care au fost întreţinute de acestea.
Potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, categoriile de persoane fizice indicate la alin. (1) lit. h)-l) beneficiază de scutire de plata impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar:
- pentru obiectele impunerii cu destinaţie locativă, unde acestea şi-au înregistrat domiciliul (în lipsa domiciliului − reşedinţa) - în limita valorii (costului) stabilite de autoritatea administraţiei publice locale;
- pentru terenurile neevaluate de către organele cadastrale teritoriale care sînt ocupate de locuinţe, pentru loturile de pămînt de pe lîngă casă (inclusiv terenurile atribuite de către autorităţile administraţiei publice locale ca loturi de pămînt de pe lîngă casă şi distribuite în extravilan din cauza insuficienţei de terenuri în intravilan).
Totodată, conform art. 283 alin. (21) din Codul fiscal, pînă la stabilirea de către autoritatea administraţiei publice locale a scutirii de plata impozitului pe bunurile imobiliare, persoanelor indicate la alin. (1) lit.h)–l) li se acordă această scutire în limita valorii (costului) imobilului-domiciliu (în lipsa acestuia – reşedinţă), conform anexei la Titlul VI al Codului fiscal.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
3122 views
The date of publishing:
06 July /2020 07:56
Catalogul tematic
Persoana fizică | Impozitul pe bunurile imobiliare | Administrare fiscală
Tags:
impozit pe bunurile imobiliare | persoane fizice | scutire de plata
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.